De 20 de ani, Victor Efros din comuna Măgdăceşti creşte iepuri

Embed:

În anul iepurelui este înconjurat de 2.000 de iepuri. E vorba de Victor Efros din comuna Măgdăceşti, care de 20 de ani creşte asemenea animale. Acum este convins că îi vor aduce noroc şi bani mai mulţi, mai ales că de sărbători, carnea de iepure este nelipsită din meniu.

Victor Efros vorbeşte cu drag despre animalele de a căror creştere se ocupă de două decenii. Sunt animale destul de pretenţioase la mâncare. Şi au nevoie de îngrijire specială. Numai aşa carnea lor este gustoasă.

În aceste zile, crescătorul de iepuri nu duce dorul clienţilor. Preţul e fix: 90 de lei kilogramul. De când au început sărbătorile de iarnă, a vândut deja sute de iepuri. Dar ştie că o mână de ajutor i-a dat şi Zodiacul Chinezesc, potrivit căruia, 2011 este Anul Iepurelui.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu