Davide Tortora şi Emma Răducanu au câştigat turneul internaţional de tenis ITF Juniors de la Chişinău

Embed:

Italianul Davide Tortora şi britanica Emma Răducanu au devenit câştigătorii turneului internaţional de tenis ITF Juniors de la Chişinău.

Ajuns pe tabloul principal din calificări, Tortora a devenit revelaţia competiţiei. El l-a învins în finală cu 7-6, 7-5 pe rusul Alexandr Binda, cap de serie numărul 4.

"A fost o aventură plăcută. Am câştigat finala, deşi am început evoluţia din calificări. A fost doar un vis şi nu m-am aşteptat că voi triumfa", a declarat tenismanul Davide Tortora.

La feminin, tenismena britanică de origine română, Emma Răducanu, a câştigat cu 6-3, 6-0 partida finală cu poloneza Stefania Rogozinska-Dzik.

"Scorul nu reflectă ceea ce s-a întâmplat pe teren. A fost un meci foarte dificil. Adversara mea este o adevărată luptătoare, a alergat după fiecare minge şi trebuia să muncesc mult ca să câştig", a declarat Emma Răducanu.

Câştigătorii turneului s-au ales cu câte 150 de puncte, iar finaliştii - cu câte 75 în clasamentul ITF. La turneul de la Chişinău au participat 120 de sportivi din 20 de ţări.

Toţi reprezentanții noștri ajunși pe tabloul principal au fost eliminați din concurs chiar din primul tur.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu