David Pocock revine în echipa Australiei pentru meciul cu Noua Zeelandă

Troacarul australian David Pocock, accidentat din luna martie, va reveni pe teren cu prilejul meciului de rugby dintre Wallabies şi Noua Zeelandă, programat vinerea viitoarea (10 august) în Bledisloe Cup, scrie agerpres.ro.

Pocock, 31 ani, a suferit pe 8 martie o accidentare la gambă care l-au scos din acţiune aproape tot sezonul din Super Rugby şi primele două meciuri cu Africa de Sud şi Argentina din Rugby Championship.

Cu probleme la cot şi victimă a unei comoţii cerebrale, australianul pare acum suficient de recuperat pentru a juca cu Noua Zeelandă la Perth, iar apoi meciul retur de pe 17 august la Auckland.

David Pocock speră să poată juca a treia sa Cupă Mondială în Japonia, după ce a fost unul dintre cei mai buni jucători australieni în campaniile din 2011 (semifinale) şi 2015 (finală).

Săptămâna trecută, Australia a învins Argentina cu 16-10 în Rugby Championship, la Brisbane.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu