David Cameron vrea referendum privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană

Embed:

Premierul David Cameron a promis că va organiza un referendum privind apartenenţa Marii Britanii la Uniunea Europeană până în 2017. Asta dacă Partidul Conservator pe care îl conduce va câştiga următoarele alegeri legislative. Declaraţia a fost făcută de către şeful cabinetului de miniştri de la Londra, în cadrul discursului privind viitorul ţării sale în spaţiul comunitar.

"Vom organiza un referendum pentru poporul nostru, ca să decidă simplu, dacă vrea sau nu să rămână în Uniunea Europeană. Va fi un referendum pro sau contra. Dacă părăsim UE, este un drum doar dus, nu şi întors", a declarat David Cameron.

Alocuţiunea urma să fie rostită încă vineri, la Amsterdam, în faţa unor diplomaţi şi oameni de afaceri, însă a fost amânată din cauza crizei ostaticilor din Algeria.

Opoziţia britanică afirmă că renunţarea la calitatea de membru al UE va fi o lovitură dură dată economiei ţării.

"El împinge Marea Britanie într-o perioadă de incertitudine şi se joacă cu economia noastră", a avertizat Ed Miliband, liderul opoziţiei din Marea Britanie.

Iar cancelarul german a declarat că îşi doreşte ca Marea Britanie să rămână în spaţiul comunitar. Angela Merkel a accentuat, însă, că Londra nu poate să-şi aleagă doar aspectele comunitare care îi convin şi că trebuie să fie accepte şi compromisuri.

"Suntem pregătiţi să discutăm despre cerinţele Marii Britanii, dar trebuie să ştim că dacă alte ţări vor dori altceva, atunci toţi trebuie să fim pregătiţi pentru compromis. Vom discuta cu Londra despre solicitările lor individuale", a precizat Merkel.

Franţa, la rândul ei, susţine că ieşirea din UE va lovi, în primul rând, chiar în Marea Britanie, dar va accepta o astfel de decizie, dacă ea va fi adoptată.

"Va fi periculos pentru Regatul Unit. Dacă Marea Britanie va decide să iasă din UE, atunci le vom întinde covorul roşu", a spus Laurent Fabius, ministrul Afacerilor Externe din Franţa.

Anterior, experţii au avertizat autorităţile de la Londra să nu forţeze o ieşire din UE. În opinia lor, asta ar putea avea consecinţe negative atât pentru Marea Britanie, cât şi pentru întreaga Europă.

 

 

Alocuţiunea urma să fie rostită încă vineri, la Amsterdam, în faţa unor diplomaţi şi oameni de afaceri, însă a fost amânată din cauza crizei ostaticilor din Algeria.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu