DATE SUMBRE. În ce raioane s-au produs cele mai multe accidente şi au murit oameni, în perioada ianuarie-septembrie

Embed:

În perioada ianuarie-septembrie a acestui an, numărul accidentelor, la nivel de ţară, a scăzut în comparație cu aceeași perioadă din 2018 cu 2,5 la sută. Totuşi, în unele raioane şi oraşe statistica este opusă.

Potrivit Inspectoratului Național de Patrulare, cea mai mare creştere a accidentelor s-a înregistrat în raionul Rezina, de 1,3 ori. Acestea s-au soldat cu trei morți și 26 de persoane rănite. Aproape aceeași creștere se atestă și în raionul Râșcani.

În Călărași, numărul de accidente a crescut cu 78 la sută, în Anenii Noi cu 64, iar în raionul Drochia cu 37 de procente.

Datele INP mai arată că în perioada ianuarie-septembrie, cele mai multe accidente, adică 45 la sută, s-au înregistrat în Capitală. Urmează raionul Orhei și Ialoveni, cărora le revin patru și, respectiv, trei la sută din numărul de accidente produse în țară.

Cea mai frecventă cauză de producere a accidentelor este viteza neadecvată condițiilor rutiere. În 289 de cazuri, accidentele au avut loc din cauza neacordării priorității pietonilor, iar în 207 cazuri - neasigurarea la schimbarea benzii.

De asemenea, au fost înregistrate şi 164 de accidente din cauza neacordării priorității altor vehicule. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu