Date statistice: Moldovenii cheltuiesc mai mulţi bani decât câştigă

Embed:

Moldovenii cheltuiesc mai mulţi bani decât câştigă. Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, fiecare cetăţean a cheltuit lunar în medie, în al treilea trimestru al acestui an, aproximativ 2.300 de lei pentru diverse cheltuieli de întreţinere.

În acelaşi timp, veniturile pe care le-au obţinut au fost puţin peste 2.200 de lei. Câştigurile celor de la oraş sunt cu 500 de lei mai mari decât ale celor din sate.

Datele statistice arată că veniturile populaţiei au crescut cu aproape şapte la sută în comparaţie cu al treilea trimestru din anul trecut. Dacă e să luăm în calcul inflaţia, acestea au rămas practic la acelaşi nivel.

Principala sursă de venit a moldovenilor este salariul, care acoperă 43,5 la sută. De asemenea, oamenii au obţinut bani pentru întreţinere şi din pensii, indemnizaţii sau ajutoare sociale, acestea constituind aproape 26 la sută dintre venituri.

Şi transferurile băneşti din afara ţării rămân o sursă importantă. În medie, acestea reprezintă puţin peste 14 la sută din venituri. Cei de la oraş au salarii mai mari, iar acestea constituie mai bine de jumătate din venituri, pe când în cazul celor din sate, lefurile acoperă doar aproape o treime.

Oamenii din mediul rural depind mai mult din transferurile băneşti, decât cei din mediu urban. De asemenea, la sate oamenii au venituri mai mari şi din pensii, indemnizaţii sau ajutor social. 

În acelaşi timp, moldovenii cheltuiesc cei mai mulţi bani pentru produsele alimentare, aproximativ 45 la sută din câştiguri. Pentru întreţinerea locuinţei, oamenii au alocat aproape 20 la sută dintre venituri, iar pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte, moldovenii au investit aproape 11 la sută.

În topul cheltuielilor intră şi banii pentru serviciile de sănătate, pentru care oamenii au cheltuit aproximativ şase la sută din cât au câştigat.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu