Date statistice: Aproape 600 de oameni, inclusiv copii, îşi pun capăt zilelor în fiecare an

Embed:

Aproape 600 de oameni, inclusiv copii, îşi pun capăt zilelor în fiecare an. Datele statistice arată că în 2016  numărul acestor cazuri a crescut de aproape trei ori, comparativ cu anii precedenţi.

De cele mai dese ori, aceştia recurg la suicid din cauza relaţiilor cu cei apropiaţi sau a eşecurilor suferite în dragoste. Pentru a evita astfel de tragedii sunt lansate campanii de informare, iar în acest an ţara noastră va participa în premieră la manifestaţiile dedicate Zilei Mondiale pentru prevenire a suicidului.

Evenimentul este marcat astazi în peste 20 de ţări. Programul începe cu o cursă de ciclism, în cadrul căreia participanţii vor distribui materiale informative, iar ulterior va fi organizat şi un flashmob.  

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu