DATA când va fi convocată şedinţa de constituire a noului Legislativ

Embed:

Şedinţa de constituire a noului Legislativ va avea loc în data de 29 decembrie. Un decret în acest sens a fost semnat astăzi de preşedintele ţării, Nicolae Timofti, după o discuţie cu liderii partidelor parlamentare. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al şefului statului, Vlad Ţurcanu, preşedintele ţării speră ca până lunea viitoare să se încheie şi negocierile privind crearea majorităţii parlamentare.

"Preşedintele aşteaptă formarea unei coaliţii parlamentare, indiferent care va fi aceasta. În acelaşi timp însă cunoaşteţi poziţia şefului statului cu privire la importanţa continuării parcursului european, astfel încât preşedintele speră că acea coaliţie create să fie una proeuropeană", a spus purtătorul de cuvânt al şefului statului, Vlad Țurcanu.

După întâlnirea cu Nicolae Timofti, liderii partidelor proeuropene, care au intrat în Parlament, au menţionat că negocierile pentru formarea majorităţii parlamentare continuă şi că dialogul cu Partidul Comuniştilor este necesar.

Regulamentul Parlamentului prevede că deputaţii din noua legislatură trebuie să se întrunească în şedinţa de constituire în cel mult 30 de zile de la alegeri.

La şedinţa de constituire a Parlamentului va participa şeful statului, Nicolae Timofti, preşedintele Curţii Constituţionale, Alexandru Tănase, care va prezenta raportul privind rezultatele alegerilor.

La rândul său, preşedintele CEC, Iurie Ciocan, le va înmâna deputaților legitimaţiile.

Şedinţa de constituire a noului Parlament este prezidată de cel mai în vârstă deputat, şi anume, de socialistul Eduard Smirnov, de 75 de ani.

După constituirea legală a Parlamentului, se alege conducerea, iar în termen de 10 zile se constituie fracţiunile parlamentare.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu