Daruri pentru bebeluși din partea Fundaţiei lui Vlad Plahotniuc Edelweiss

Embed:

Primul cadou din viaţă vine din partea Fundaţiei lui Vlad Plahotniuc Edelweiss. Organizaţia a lansat o campanie socială pentru a ajuta tinerele familii şi copiii din Moldova. În cadrul acesteia, toţi bebeluşii aduşi pe lume la Institutul Mamei şi Copilului din Capitală beneficiază de un set de produse de îngrijire pentru nou-născuţi.

Primele cutii au ajuns deja la maternitate, iar surpriza a emoţionat mămicile până la lacrimi.

Chiar din prima zi a campaniei, 60 de cutii cu produsele necesare pentru îngrijirea nou-născuţilor au ajuns la proaspetele mămici. Fiecare set conţine scutece, haine, detergent, o saltea şi o pătură.

Gestul a emoţionat unele mămici până la lacrimi. Femeile spun că darurile le vor fi foarte utile.

"Mulţumim frumos...emoţii, mă scuzaţi. Primul ajutor de aceea şi m-am emoţionat foarte tare."

"Sunt zile care nu sunt uşoare deloc, dar ne înfrumuseţaţi foarte plăcut. Mulţumim din suflet."

Într-o postare pe pagina sa de facebook, Vlad Plahotniuc a scris că ideea proiectului este inspirată din practicile mai multor ţări, unde asemenea cutii sunt oferite prin programe naţionale, finanţate de stat.

"Cred că este un ajutor binevenit, iar inițiativa merită să aibă un viitor și sper ca într-o perioadă cât mai scurtă statul să dispună de banii necesari pentru a prelua această inițiativă, a face ca ea să fie permanentă și să fie implementată în toate maternitățile din țară", a scris pe reţeua de socializare preşedintele fundaţiei.

În Republica Moldova, proiectul lansat de Fundaţia lui Vlad Plahotniuc "Edelweiss" se va desfăşura cel puţin până la sfârşitul anului, sub sloganul „O nouă viaţă”.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu