Daruri în ajun de săbătorile pascale pentru familia Cezarei, tânăra care a avut de suferit în accidentul de la Todireşti

Embed:
În ajunul sărbătorilor pascale, familia Cezarei, tânăra care a avut de suferit in accidentul de la Todireşti, a primit daruri de la soția Ministrului de Interne, dar și de la colege și prietenele ei.

"Pentru tine. Asta e pentru tine. Şi uite pentru tine una şi mai mare."

Cezara a scăpat cu viaţă, dar și-a pierdut soțul și copilul în teribilul accident de la Todireşti. După tragedie, aceasta a revenit la casa unde stau şi ceilalţi 11 frați mai mici, din satul Marianca de Jos, Ştefan Vodă.

"Noi am pornit, dar nu am avut posibilitatea să terminăm camera şi să reparăm o cameră pentru Cezara, anume unde stă ea. Chiar şi acuma am zis să îi încalţ şi nu găseam cu ce", a spus Nely Sîrbu, mama Cezarei.

Familia o duce greu, practic trăieşte la limita sărăciei. Singurul venit stabil este salariul mamei de 700 de lei, plus indemnizațiile pe care le primeşte pentru copii.

"Să începem în primul rând începând de la boamboane pentru că se apropie Paştele, fructe, biscuiţi, haine, ajutor material şi financiar, materiale de construcţie şi absolut tot de ce au nevoie."

"Sunt mamă şi fiind vorba de 12 copii, m-am pus în situaţia mamei. 12 farfurii să le umpli nu odată pe zi şi 12 perechi de încălţăminte să le ai în uşă, este o problemă cred", a spus Nelly Jizdan, soţia ministrului Afacerilor  Interne.

Familia Sârbu este foarte fericita de toate darurile primite.

"-Vă mulţumesc mult că ne susţineţi.
- Cu mare drag. Să vă fie de bine."

"Nu am cuvinte. Sunt foarte mulţumită. Sunt foarte mulţumită şi de hăinuţe şi de tot. De mere, de producţie sunt mulţumită de toate", a spus Nely Sîrbu, mama Cezarei.

"Şi normal că e foarte plăcut. Noi mulţi bani cheltuim pentru hăinuţe, pentru tot. Dacă aţi observat la noi stau două matrasuri acolo în casă, iar noi dacă suntem mulţi nu încăpem toţi", a spus Patricia, sora Cezarei.

Acum, familia spune că așteaptă doar ca Cezara să se facă bine.

"Sperăm că va începe a merge după reabilitare. De ce s-a întâmplat în acea zi, ea spune că nu ţine minte. Ziua ceea a fost destul de grea", a spus Nely Sîrbu, mama Cezarei.

"La început spunea că nu mai vrea să trăiască, cum au lăsat-o pe ea", a spus Patricia, sora Cezarei. 

Tragicul accident de lângă Todireşti, Anenii Noi, a luat viaţa a cinci persoane, printre care un copil.
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu