DAR DIN DAR SE FACE RAI. Oamenii din Drujba adună bani pentru a construi biserica din sat

Dar din dar se face rai. O demonstrează locuitorii satului Drujba, raionul Ungheni, care au pus mână de la mână şi alături de preotul satului, parohul Veaceslav Budei, au început construcţia primei biserici din localitate. Sătenii nu au avut niciodată un lăcaş de cult al lor. Ca să ajungă la slujba de Paști sau de Crăciun, oamenii mergeau 7 kilometri pe jos, la biserica din satul vecin.

„ Părinții ne trimiteau, pregăteau geanta și spuneau „ Valea e geanta și du-te”. O venit vremea că veneam de la Gârcești și îngheța agheazma în bacuri. Dar ne duceam că așa era credința.”

„Oamenii erau nevoiți să se ducă cu noaptea în cap, cu pericol, pe drum, majoritatea pe jos pentru că nu era transport. ”

Lucrurile s-au schimbat însă acum cinci ani când Episcopia de Ungheni a răspuns solicitărilor oamenilor și l-a trimis pe parohul Veaceslav la ei în sat. Primele slujbe le-a ținut în școală. Mai apoi, părintele, alături de săteni, a improvizat un lăcaș în casa unui cuplu care a locuit în sat, iar după ce s-au mutat cu traiul în Italia au dăruit Primăriei locuinţa.

„Când am venit aici nu era nimic, dar cu ajutorul lui Dumnezeu și a oamenilor de bună credință ne-au ajutat și am înfrumusețat, am improvizat un mic paraclis, ca să poată creștinii să vină să se mărturisească, în postul mare să se împărtășească, să facem toate serviciile divine.”

Când au văzut că împreună pot face multe, locuitorii din Drujba au pus mână de la mână pentru a începe construcția unui lăcaş. Astfel, în data de 18 august a fost pusă piatra de temelie a Bisericii „Sfântul Dumitru”.

„ Am mai sunat de la copii, că ei toți care sunt zburați, dați măi și haidem să facem și sperăm să mergem înainte. Să se construiască, apoi să murim, ca să ne ducă prin dânsa.”

„Sunt persoane cu inimă mare care au venit cu donații foarte mari să putem să ridicăm sfântul lăcaș.”

„Când vedem 20, 25 de băieți că lucrau mână la mână îmi creștea inima de bucurie, că într-adevăr s-au făcut lucruri frumoase.”

Din donaţiile oamenilor s-au adunat 150 de mii de lei. Conform proiectului, biserica poate fi finalizată la începutul iernii, dar numai dacă sătenii vor reuşi să colecteze 250 de mii de lei, sumă necesară pentru achiziționarea materialelelor de construcție.

„ Acum, l-a moment, avem nevoie de 100 de mii de lei ca să procurăm blocuri de calcar pentru a ridica pereții acestei biserici. Facem apel către oamenii de bună credință cât din țara noastră, cât și de peste hotarele țării să ne ajute să finalizăm această Biserică", a spus PĂRINTELE VEACEASLAV.

În satul Drijba din Ungheni locuiesc în jur de 600 de oameni, majoritate dintre ei sunt vârstnici.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu