Dacia Duster a dat lovitura! SUV-ul românesc a devenit vedetă după ce-a tractat un Porsche Macan (FOTO)

Dacia Duster, autoturismul produs la Mioveni, a ajuns vedetă, fără să vrea, zilele acestea, după ce jurnaliștii străini specializați pe domeniul auto au postat o fotografie cu SUV-ul românesc tractând cel mai nou model de SUV compact lansat de Porsche, scrie evz.ro.

Producătorul german a organizat, săptămâna trecută, un test drive pentru noul model Macan, eveniment la care a invitat jurnaliști de la toate publicațiile auto importante la nivel mondial. Menit să evidențieze reacțiile SUV-ului pe un teren accidentat, testul s-a soldat însă cu o surpriză mai puțin plăcută pentru organizatori, de bun augur însă pentru industria auto românească.

Autoturismul de test Porsche Macan a rămas blocat pe o porțiune accidentată a traseului și a fost nevoie de intervenția unei Dacia Duster pentru a-l tracta. Fotografia în care apar cele două SUV-uri, aflate la polul opus în privința dotărilor și a costurilor, a devenit virală pe rețelele de socializare, fiind ulterior preluată de numeroase publicații auto.

Publicitatea gratuită a modelului românesc de SUV i se datorează jurnalistului britanic Gavin Green, de la Car Magazine, cel care a postat primul, pe contul său de Twitter, fotografia cu Duster și Porsche. Imaginea a fost postată, ieri dimineață, pe contul său, însoțită de următorul mesaj: "Porsche Macan a rămas blocat în timpul unui test off-road în Maroc. Dacia Duster i-a venit în ajutor".

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu