CUTREMUR DEVASTATOR în Mexic. Seismul cu magnitudinea de 7,1 grade a făcut cel puţin 149 de morţi

Embed:

Un nou cutremur puternic a zguduit noaptea trecută centrul Mexicului. Seismul de 7,1 pe Richter a făcut cel puţin 149 de morţi, iar acesta este doar un bilanţ provizoriu. Potrivit autorităţilor, un număr necunoscut de oameni se află sub clădirile care s-au prăbuşit.

În urma seismului, într-un bloc s-a produs o explozie. Autorităţile susţin că, cel mai probabil, este vorba despre o scurgere de gaze.

Înspăimântaţi, oamenii care locuiesc în Ciudad de Mexico au povestit prin ce calvar au trecut.

"Cutremurul a fost foarte puternic. În timpul seismului am vrut să alerg spre copii, dar nu am putut ajunge la ei, deoarece eram blocată la etajul trei. Am fost ajutaţi de vecini şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că suntem în viaţă. "

"Am văzut cum s-a prăbuşit clădirea. Credeam că înăuntru sunt copii. Am fost cu adevărat şocat să văd aşa ceva. "

Sute de membri ai forţelor de ordine, salvatori, voluntari şi militari sunt implicaţi în operaţiunile de căutare a victimelor.

"Am cerut ca toate spitalele, atât cele de stat, cât şi cele private, să ofere ajutor tuturor cetăţenilor care au avut de suferit din cauza cutremurului. De asemenea, am ordonat ca în operaţiunile de căutare a victimelor să fie implicată armata şi marina militară. "

Epicentrul mişcării tectonice a fost în statul mexican Puebla la o adâncime de 51 de kilometri. La începutul acestei luni, Mexicul a fost lovit de un alt cutremur puternic cu magnitudinea 8,1.

Atunci, 98 de oameni au murit. Seismul de noaptea trecută s-a produs la câteva ore după ce în Ciudad de Mexico s-a desfășurat un exercițiu de pregătire pentru cutremure. În urmă cu 32 de ani, la 19 septembrie 1985, Mexicul a fost lovit de un seism cu magnitudinea 8, care s-a soldat cu peste cinci mii de morți.

Cutremurele au provocat în ultimii ani dezastre în diferite colţuri ale lumii. Italia, Chile şi Haiti sunt doar câteva dintre ţările în care seismele au lăsat în urmă sute de victime. Anul trecut, la 24 august, centrul Italiei a fost afectat de un cutremur cu magnitudinea 6,2.

Localităţi întregi din centrul Italiei, printre care şi Amatrice, au fost aproape rase de pe faţa pământului.297 de oameni, printre care şi 11 români, au pierit în dezastru. 

16 aprilie 2016. Un cutremur cu o magnitudine 7,8 a lovit Ecuadorul. Seismul s-a soldat cu 413 morți. Au fost înregistrate peste 189 de replici, iar în ţară a fost decretată starea de urgență.

În 2015, la 25 aprilie, un cutremur de 7,8 pe Richter s-a produs în Nepal și a fost resimțit în India, Bangladesh și Malaysia. În urma acestuia au fost înregistraţi peste 8 600 de morţi, iar 22 de mii oameni au fost răniţi. A fost cel mai puternic seism din această ţară, în ultimii 81 de ani, și a fost urmat de peste 270 de replici.

Un cutremur cu magnitudinea 6,1 a avut loc în China în data de 3 august 2014. Seismul s-a soldat cu 589 de morți, două mii de răniți și numeroase pagube materiale. 

La 15 octombrie 2013, o mișcare tectonică cu magnitudinea 7,2 a avut loc în Filipine. Seismul a fost urmat de cel puțin 20 de replici și s-a soldat cu 172 de morți, 30 de răniți și 22 de persoane dispărute.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu