Curtea Constituţională din România a depus o sesizare la Comisia de la Veneţia privind atacurile declanşate de unii actori politici de la Bucureşti

Embed:
Comisia de la Veneţia, Conferinţa Curţilor Constituţionale Europene şi Consiliul Europei au fost sesizate de Curtea Constituţională a României despre atacurile declanşate de unii actori politici de la Bucureşti. Potrivit CCR, problemele au început după decizia cu privire la revocarea din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Magistraţii români susţin că declaraţiile unor reprezentanţi ai autorităţilor publice şi ai unor partide politice au discreditat Înalta Curte. Mai mult, au fost făcute apeluri la populaţie şi preşedintele României să nu pună în aplicare decizia Curţii. De altfel, Klaus Iohannis nici nu se grăbeşte să o facă.

"Aştept motivarea Curţii, pe care o vom citi până o înţelegem sau până înţelegem ceva din ea, după care vom comunica ce trebuie făcut sau ce voi face eu, mai exact", a menţionat preşedintele României, Klaus Iohannis.

În luna februarie, ministrul Justiţiei a emis un raport în care solicita revocarea din funcţie a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi. Klaus Iohannis a respins raportul, iar premierul a sesizat Curtea Constituţională, care a decis că preşedintele e obligat să respecte cererea ministrului. Mai mulţi politicieni de la Bucureşti critică decizia, despre care susţin că afectează independenţa procurorilor, care intră astfel sub control politic.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu