Curtea Constituțională ar putea avea șapte judecători, numiți pe un mandat unic de nouă ani

Embed:

Curtea Constituțională ar putea fi formată din șapte judecători numiți pe un mandat unic, cu o durată de nouă ani.

Un proiect de lege pentru modificarea Constituției, propus de Ministerul Justiției, a fost examinat și susținut astăzi de membrii Comisiei Juridice a Parlamentului. Potrivit documentului, durata mandatului unui magistrat la Curte va fi majorată de la șase la nouă ani, fără posibilitatea de a fi reînoit. 

Autorii inițiativei propun ca mandatul magistraților aflați în funcție atunci când Legea va intra în vigoare să fie prelungit cu trei ani, pentru a fi un mandat complet.

O altă propunere ține de oferirea posibilității președintelui de a numi un magistrat la Curtea Constituțională. În prezent, doi judecători sunt numiţi de Parlament, doi de Guvern și alți doi de Consiliul Superior al Magistraturii.

Autorii proiectului spun că numărul judecătorilor trebuie să fie impar, pentru a exclude blocajul activității instituției. Proiectul urmează să fie dezbătut și votat în Parlament. Pentru modificarea Constituției sunt necesare 67 de voturi.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu