Curtea a decis: Angajaţii NU trebuie să plătească prima zi din concediul medical

Embed:

Curtea Constituţională a decis. Nu este legal ca angajaţii să plătească prima zi din concediul de boală.

"Am decis să fie remisă o adresare Parlamentului, ca în termen util să completeze golul din legislaţie, ca urmare a declarării drept neconstituţionale a modificărilor legislative", a declarat preşedintele Curţii Constituţionale, Alexandru Tănase.

"Am calculat cifra - oamenii au plătit 10 milioane din cont propriu, nu vorbesc de salariaţi, pe ţară în general. Asta nu este bine pentru o ţară nu destul de bogată, care are PIB mic. Noi am vrut să îmbunătăţim condiţiile de muncă şi să nu sufere salariatul. Concediul va fi plătit în felul următor – prima zi din buget, iar următoarele trei zile de către angajator", a menţionat Oleg Budza, preşedinte Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor.

Anterior, avocatul parlamentar Aurelia Grigoriu a depus o sesizare privind constituţionalitatea unor prevederi ale Legii privind indemnizaţiile pentru incapacitatea temporară de muncă.

"Cele mai importante argumente au fost că schimbările operate sunt în contradicţie cu articolul 47 din Constituţie. Acest articol garantează cetăţenilor dreptul la asigurarea socială din bugetul de stat", a menţionat Aurelia Grigoriu.

În conformitate cu modificările, intrate în vigoare pe 1 iulie 2011, prima zi din concediul de boală se plăteşte de salariat, alte trei de angajator şi următoarele din bugetul asigurărilor sociale de stat.

De aceste schimbări sunt nemulţumiţi atât partonii, cât şi sindicaliştii.


loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu