Cursuri specializate gratuite pentru gravide. Iată ce pot învăţa viitoarele mame

Embed:

Gravidele pot beneficia de cursuri specializate gratuite în cadrul unui Centru inaugurat la Institutul Mamei şi Copilului. Viitoarele mame vor fi instruite cum să prevină riscurile şi cum să se comporte corect în cele nouă luni de sarcină.

Femeile vor fi informate despre avantajele şi riscurile naşterii prin cezariană. De asemenea, ele vor învăţa cum să se comporte în timpul travaliului.  O atenţie specială va fi acordată alăptării corecte şi îngrijirii nou-născuţilor. Viitoarele mame vor afla mai multe şi despre bolile care pot apărea în primele luni de viaţă ale bebeluşilor.

"Femeile vor afla ce înseamnă anemia. Evităm problemele pe parcursul sarcinii legate de lipsa cunoştinţelor femeii despre naştere şi problele perioadei de lauzie, comportamentul după naştere şi depresia postnatală", a menţionat medicul ginecolog-obstetrician, Svetlana Jubîrcă.

Unele femei spun, însă, că nu au nevoie de instruire: "Şcoala nu trebuieşte. Eu singură ştiu ce să fac. Eu mă ghidez după ce au făcut buneii, părinţii".

Altele afirmă că nu au posibilitate să respecte toate indicaţiile specialiştilor: "De exemplu ceea ce ne propunem să facem cu minge, nu am posibilitate să plătesc şi să exersez. Dar nişte exerciţii fizice, în condiţii de casă fac. Îmi pun muzică şi dansez".

Zilnic, în cadrul centrului, vor fi instruite câte cinci femei. Cursurile vor dura de luni până vineri.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu