Curse anulate sau întârziate din cauza ceţii. Oamenii aşteaptă pe aeroport de mai bine de cinci ore

Embed:

Cel puţin zece curse aeriene au fost perturbate în această dimineață din cauza ceții dense. Dacă unele dintre ele au fost redirecţionate la Odesa sau Bucureşti, altele au fost anulate.

La Chişinău, oamenii s-au văzut nevoiţi să aştepte ore în şir pe aeroport, fără apă şi hrană, iar reprezentanţii companiilor aeriene nu i-au anunţat nimic despre anularea curselor şi nici când acestea vor putea fi reluate.

Cursele Chișinău - Istanbul și Istanbul - Chișinău au fost anulate, iar acest fapt a afectat şi oamenii care trebuiau să zboare cu escală.

"Urmează să ajung în Miami, dar cursa a fost anulată. Nu am fost anunţaţi din ce cauză. Nu am fost informaţi despre nimic."

"Nici nu este sigur când noi vom decola de aici. Aşteptăm vreo informaţie, nu ştim nimic. "

Această femeie povesteşte că a venit în Moldova la părinţi, pentru a petrece sărbătorile de iarnă. La Istanbul ea este aşteptată de copii şi familie, dar nu ştie când va ajunge.

"Am văzut numai că este anulată şi de dimineaţă de la ora 08:00 aşteptăm aici. De la ora 08:00 aşteptăm şi acum este deja ora 13:00."

După amiază, au ajuns la Chişinău şi oamenii care veneau din Viena şi Bologna. Zborurile au fost redirecţionate pe aeroportul din Bucureşti.

"Ne-au redirecţionat zborul înspre Bucureşti-Otopeni, am aşteptat o oră şi ne-am pornit. S-au comportat frumos cu noi, ne-au dat apă, ne-au dat de mâncare."

"Am aterizat în Otopeni, cu un pic de întârziere, dar oricum am ajuns cu bine, slavă Domnului."

"Ne-am reţinut deoarece era ceaţă şi pentru ca noi să nu fim în pericol, cred că asta a fost decizia cea mai bună."

Şi cei care au venit în Republica Moldova din Rusia au aşteptat o oră pe aeroportul Moscova din cauza condiţiilor meteorologice.

"În aeroport ne-au anunţat că aeronava se va reţine cu o oră. De toate se întâmplă."

"Am retrăit pentru că vremea de afară era nefavorabilă."

Şi postul vamal de tip debarcader ”Molovata” și-a sistat temporar activitatea din cauza ceții dense care nu permite deplasarea bacului peste râul Nistru.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu