CURIOZITĂŢI INCREDIBILE DIN JAPONIA. O familie povesteşte despre experienţa sa în ALTĂ CIVILIZAŢIE (FOTO)

O familie de români care petrece câteva luni pe an în Japonia datorită jobului unuia dintre membri, ne-a împărtăşit din experienţa trăită într-o lume cu o altă civilizaţie, cultură şi mentalitate, o lume a contrastelor şi ciudăţeniilor, transmite adevarul.ro.

Privită prin ochii românilor, Japonia pare o ţară a contrastelor. Pe de-o parte, te fascinează politeţea japonezilor, respectul de care dau dovadă în relaţiile interumane, curăţenia strictă de pe străzile din Tokyo, dar şi disciplina, capacitatea de inovaţie şi bineînţeles gradul de tehnologie la care s-a ajuns.

Japonezii sunt mereu atenţi să salute şi să mulţumească pentru orice, gesturi însoţite în permanenţă de nelipsitele plecăciuni, au mereu grijă să poarte măşti în perioada virozelor, să nu deranjeze când se află în lift şi metrou.  

Alexandra povesteşte descoperirile sale incredibile, începând cu hotelurile-criptă.

"Acele spaţii aidoma unor cripte, sunt un pic mai mari decât un sicriu, au uşi din sticlă şi sunt un pic mai înalte", explică Alexandra.

Astfel de unităţi de cazare sunt dotate şi cu săli de mese şi vestiare. Peste tot se merge încălţat doar cu papuci de casă sau în ciorapi, curăţenia fiind unul dintre elementele nelipsite. Capsulele sunt dotate cu televizor, priză şi butoane de reglat lumina şi muzica la căşti.  

Mâncarea de la vitrinele din Japonia e foarte apetisantă, dar te laşi păcălit.

"În Tokyo în vitrine nu găseşti mâncare reală, produsele expuse sunt toate din silicon sau plastic, dar par atât de reale, încât poţi să crezi că numai le-au scos din cuptor. Restaurantele afişează la intrare astfel de feluri de mâncare, ca să ştii dinainte ce meniuri oferă. Ideea este ingenioasă şi extrem de igienică", a povestit Alexandra. 

Japonezii nu fac diferenţă dintre copiii mici şi animăluţele de companie.    

"Prima oară, când am oameni cu câini sau pisici în cărucior, am crezut că nu văd bine. Este vorba despre cărucioarele de bebeluşi de la noi, care sunt utilizate de japonezi pentru animalele de companie. Şi alte sisteme, în care noi românii transportăm copiii mici, precum hamul, în Ţara Soarelui Răsare sunt folosite pentru transportul animăluţelor", a mai spus Alexandra.      

Uscătoare pentru umbrelele ude, coca - cola transparentă şi colac de salvare pe lacuri, iar astea nu sunt ultimele lucruri care ne dau semne de întrebare. 

Ingeniozitatea japonezilor nu pare să aibă limite. Ca să nu le ude podeaua când intră clienţii în zilele ploioase, spaţiile comerciale pun la dispoziţia acestora ştergătoare pentru umbrele sau pungi. La intrare în aceste clădiri, există uscătoare de umbrele sau un spaţiu cu pungi de diverse dimensiuni. 

În ţara tehnologiei de ultimă generaţie nu putea lipsi un muzeu de artă digitală: "Este fascinant să te plimbi printre proiecţii de flori, lumini, lămpi, animale, pădure şi multe alte tablouri, minuţios redate”, a povestit Alexandra despre Digital Art Museum. Ideea nu este unică, în ultimii ani, toate ţările civilizate aderând la o astfel de idee.   

Tot în Japonia, veţi întâlni şi cola transparentă, cu gust de Sprite, după cum a concluzionat Alexandra după ce a testat-o. 

Asiaticii au găsit şi soluţia pentru a preveni înecurile accidentale sau planficate: în preajma lacurilor există colaci de salvare.     

De la gheişe la baruri unde se plăteşte flirtul. 

În pofida gradului de civilizaţie, a nivelului de tehnologie de care dispun şi a disciplinei cu care au fost îndoctrinaţi de secole, japonezii sunt oameni extrem de timizi. Locul celebrelor şi fascinantelor gheişe pare luat de barurile unde flirtul se plăteşte.

Sună straniu, dar are logică acest comportament, dacă te gândeşti la respectul şi grija cu  care tratează tot ce este în jurul lor.    

„Japonezii sunt mai timizi de fel, aşa că au pus la punct un sistem interesant prin care bărbaţii se duc în diferite baruri şi vorbesc cu fete, angajate, dispuse să îi asculte. Flirtul se plăteşte, desigur. Nu am poze, că nu am fost într-un astfel de bar”, a mai povestit Alexandra Lopotaru.  

Ca o curiozitate, gheişele încă mai există în Japonia, dar sunt pe cale de dispariţie. Puţini cunosc faptul că la origine, gheişele au fost artişti profesionişti, nu femei, ci bărbaţi. Au devenit extrem de populare în secolele XVIII - XIX. În timp ce unele ofereau plăceri sexuale, şi de aici catalogarea lor de către restul oamenilor ca fiind prostituate, altele se specializau în muzică şi dans, dar şi arte tradiţionale japoneze, ceremonia ceaiului şi conversaţii cu bărbaţii.

Melodia de atenţionare într-unul din cele mai sigure oraşe de pe planetă

Tot de la Alexandra am mai aflat şi despre melodia care atrage atenţia japonezilor să intre în casă, întrucât siguranţa pe timp de noapte în Tokyo este mai scăzută.   

Este vorba despre o melodie, aceeaşi în fiecare zi, care se aude la ora 17.00. „Atenţionează japonezii că urmează să se lase seara şi ar trebui să intre cu copiii în casă, noaptea fiind mai periculos. Şi imaginaţi-vă că este unul dintre cele mai sigure oraşe din lume. Şi, în al doilea rând, vor să testeze sistemul de avertizare, ca în caz de urgenţă să funcţioneze”, a încheiat Alexandra.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu