Cumpenele tale în luna iulie, în funcţie de horoscop

Descoperă previziunile astrelor pentru zodia ta şi află dacă vei avea parte de cumpene în această lună!

Berbec 

Nu vei trece prin încercări majore în această lună, însă asta nu înseamnă că problemele te vor ocoli complet.

Cea mai mare tensiune va fi pe plan sentimental, în special dacă eşti implicată într-o relaţie serioasă. Discuţiile şi geloziile partenerului de viaţă te vor obosi atât de tare, încât simţi că nu asta e viaţa pe care vrei să o trăieşti. Te consumi atât de mult şi nu reuşeşti să îl faci să înţeleagă că nu are motive să se comporte aşa. Într-un final, veţi ajunge la un consens, scrie realitatea.net.

Taur

Dacă cu banii o duci extrem de bine, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre dragoste.

Nu este exclus ca în luna iulie să te desparţi de partenerul tău de viaţă, însă nu este cert dacă va fi definitiv sau nu. E loc de împăcare atât timp cât unul dintre voi va fi dispus să lase de la el. E clar că planurile voastre nu coincid, iar asta îţi ridică multe semne de întrebare cu privire la relaţie. 

Gemeni

Nu o duci bine nici cu banii, dar nici cu dragostea.

Dacă din punct de vedere financiar vei reuşi să găseşti soluţii, pe plan sentimental lucrurile par iremediabile. Traversezi o perioadă de instabilitate emoţională care te poate împinge să acţionezi necugetat faţă de partenerul tău, iar dacă eşti singură, faţă de partenerul altor femei. E posibil să apară o a treia persoană în viaţa ta, iar tu să fii dispusă să o laşi să intre.

Rac

Nu este exclusă o despărţire amoroasă luna aceasta dacă partenerul tău nu este dispus să facă ce vrei tu.

Nu mai vrei să faci compromisuri doar de dragul de a avea o relaţie. Mizezi pe fericire şi te pui pe primul lor cu orice preţ, iar asta, într-un final, se va dovedi a fi un lucru bun. Dacă inţial pare o cumpănă, odată cu trecerea timpul va fi o binecuvântare. Nici la capitolul bani nu excelezi, însă te adaptezi rapid şi ştii să te descurci în orice situaţie eşti pusă. 

Leu

Dacă pe plan personal lucrurile se schimbă în bine, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre viaţa ta profesională.

O trădare la locul de muncă este iminentă, dar asta îţi va deschide ochii şi te va învăţa că nu e bine să ai încredere în nimeni. Vei avea de pierdut bani, imagine şi o poziţie bună, dar vei renaşte din cenuşă şi le vei demonstra tuturor care este adevărul şi ce poţi. 

Fecioară

Nu vei avea parte de cumpene, însă te vei lovi de aceleaşi probleme ca şi până acum pe plan sentimental.

Eşti foarte posesivă şi geloasă chiar şi atunci când nu ai motiv. Nu asculţi ce ţi se spune şi nu iei în considerare niciun sfat bun care ţi se oferă. Din această cauză ai putea acumula mari frustrări care te vor împinge să te răzbuni pe persoane care chiar nu au nicio vină. Încearcă să te aduni înainte de a provoca un dezastru!

Balanță

E posibil ca o greşeală pe care o faci în ceea ce priveşte banii să te aducă în pragul depresiei luna aceasta.

Eşti foarte agitată şi impulsivă, iar faptul că nu gândeşti de două ori înainte de a lua o decizie te va aduce la un pas de eşec şi colaps. Din fericire, datorită celor din jurul tău vei reuţi să îţi dai seama la timp şi să eviţi o mare cumpănă a vieţii tale. Banii pe care îi ai sunt munciţi din greu, aşa că nu îţi bate joc de tine!

Scorpion

Nu vei avea parte de cumpene luna aceasta şi nici în viitorul apropiat.

Se pare, chiar, că de această dată chiar găseşti soluţii la unele probleme mai vechi atât pe plan profesional, cât şi sentimental. Se anunţă lucruri bune pentru tine în iulie şi schimbări menite să te facă şi mai fericită de atât. Eşti pusă pe acţiune şi nu ai de gând să mai pierzi timpul.

Săgetător

Luna aceasta îţi vei da seama că ai făcut cea mai proastă alegere cu privire la partenerul tău de viaţă.

Din păcate, în ultima perioadă ai fost mai mult nefericită decât fericită, de aceea e necesară o analiză de urgenţă a situaţiei tale. Nu rămâne captivă într-o relaţie toxică şi încearcă pe cât posibil să te distanţezi de acele persoane care te trag în jos şi scot ce e mai rău din tine. 

Capricorn

Nu îţi pune toţi banii la bătaie luna aceasta, altfel ai putea să regreţi.

Chiar dacă nu vei da piept cu o cumpănă în această perioadă, o vei întâlni în viitorul apropiat. Încearcă să nu iei decizii financiare majore cel puţin în iulie, apoi poţi începe să îţi faci planuri. Pe plan sentimental e nevoie de sacrificii mari pentru ca lucrurile să funcţioneze între tine şi partener. Însă merită tot acest efort?

Vărsător

Vei trece printr-un eşec sentimental în această lună şi nu va fi deloc unul discret.

Va tuna şi va fulgera în casa ta până când vei reuşi să scapi de acea persoană fără de care ţi se va părea că nu poţi trăi. Ai nevoie de curaj pentru a acţiona corect, dar nu vei regreta deciziile luate. Dai dovadă de responsabilitate, maturitate şi vei avea parte de multă admiraţie din partea celor din jur, iar asta te va ajuta enorm să treci peste orice!

Pești

Luna iulie îţi aduce tensiune pe plan financiar din cauza unor datorii pe care le ai.

Din păcate, deşi faci tot posibilul pentru a le achita, nu vei reuşi să scapi de toate. Este foarte important să nu cedezi psihic în situaţiile limită, ci să încerci să te aduni pentru a ieşi la mal. Vei avea parte de cea mai mare cumpănă a ta de până acum, dar vei deveni mult mai puternică şi ambiţioasă apoi.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu