Cum sărbătoresc Crăciunul pe stil vechi creştinii din Lume

Embed:

Milioane de creştini ortodocşi din întreaga lume sărbătoresc astăzi Crăciunul pe stil vechi. În Rusia, Ucraina, Georgia, Serbia dar şi în Israel şi Egipt au avut loc slujbe religioase, la care au participat mii de credincioşi. 

Noaptea trecută, Crăciunul a fost sărbătorit şi în Betleem. Procesiunea de la Biserica Naşterii Domnului a fost oficiată de Patriarhul Bisericii Ortodoxe din Ierusalim, Teofil al 3 lea.

În Rusia, cea mai mare slujbă a avut loc la Moscova şi a fost oficiată de Patriarhul Kiril.

Alături de mii de credincioşi, la slujbă au participat şi premierul Dmitri Medvedev, împreună cu soţia sa.

"Vă felicit şi vă doresc tuturor ca lumina lui Isus să persiste în inimile voastre şi să vă ofere puteri pentru a parcurge drumul vieţii într-un mod destoinic", a declarat Patriarhul Kiril, capul Bisericii Ortodoxe Ruse.

Dacă Medvedev a luat parte la cea mai mare slujbă de Crăciun din Rusia, preşedintele Vladimir Putin a preferat discreţia şi a sărbătorit la o biserică din Sankt Petersburg.

În ajunul sărbătorii, reprezentanţii bisericii ortodoxe ruse au recunoscut în premieră că presupusa limbă moldovenească este de fapt româna.

Mai precis, pe site-ul oficialul al Patriarhiei, Pastorala de Crăciun a patriarhului Kiril era scrisă în limba moldovenească, fiind trecută între paranteze româna.

Sărbătoare este şi pentru creştinii ortodocşi din Egipt. Copții din Cairo au ascultat slujba de Crăciun, în condiţii de securitate sporită. Credincioşii au putut intra în lăcașele sfinte doar după ce au fost verificaţi minuţios, inclusiv cu detectoare de metale.

Măsurile sporite de securitate au fost luate întrucât doar cu câteva ore înainte de începerea slujbelor, o echipă de genişti din Cairo a murit în urma unei explozii provocate de o bombă pe care încercau să o dezamorseze. Explozibilul fusese descoperit în apropiere de o biserică.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu