Cum s-a terminat bătaia dintre fanii Zimbru şi Dacia. Patronul "lupilor" ia apărarea provocatorilor (VIDEO)

Embed:

Bătaie ca în filme pe stadionul Zimbru la derby-ul Capitalei dintre echipele de fotbal Zimbru şi Dacia. Încăierarea a avut loc la sfârşitul primei reprize a meciului, iar 15 oameni au ajuns pe mâna poliţiei.

Bătaia a început după ce suporterii echipei Dacia, interzişi la meci, au pătruns pe stadion şi au aruncat cu materiale pirotehnice. Fanii Zimbrului s-au luat după ei şi totul a degenerat în violenţe. Mai târziu s-au produs altercaţii între fanii echipei Zimbru şi poliţie. Pentru a calma spiritele, forţele de ordine au intervenit cu ajutorul câinilor.

"Persoanele care au manifestat un comportament violent, în număr de 15 indivizi au fost reţinuţi şi duşi forţat la Inspectoratul de Poliţie Botanica. Acest incident poate fi investigat sub aspect contravenţional, dar şi sub aspect penal, cum ar fi huliganismul", a spus ofiţerul de presă al Poliţiei Capitalei Adrian Jovmir.

Patronul clubului Dacia, Adlan Şişhanov, a confirmat că bătaia a fost provocată de suporterii echipei sale. "Au fost suporterii care au venit să susţină Dacia. Băieţii care au emoţii pentru noi. Băieţii care nu au fost lăsaţi pe stadion, care au cumpărat bilete. Asta înseamnă că acest club trebuie să asigure locuri pentru microbişti. Noi vom depune plângere la Federaţia de Fotbal şi Zimbru va avea probleme şi va fi sancţionat."

Delegatul Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal va face un raport asupra incidentelor dintre fanii celor două echipe. Ulterior, Comitetul de disciplină al Federaţiei va lua o decizie în privinţa organizatorilor meciului.

Anul trecut, Zimbru Chişinău s-a ales cu o amendă de 10 mii de lei pentru comportamentul suporterilor care s-au luat la bătaie cu poliţiştii la partida cu Dacia, jucată la Speia.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu