Cum fac faţă asigurările auto crizei în Republica Moldova?

Segmentul de asigurări auto reprezintă cea mai importantă sursă de venit pentru societăţile de asigurare din Republica Moldova, această piaţă reprezentând circa 65% din subscrieri. În acelaşi timp, una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă asiguratorii pe acest segment este creşterea daunelor, acestui segment revenindu-i peste 80% din totalul despăgubirilor plătite în piaţă.

În acest context, luni, 11 aprilie 2011, se desfăşoară la Chişinău prima ediţie a Seminarulu "Asigurările auto pe timp de criză". Acesta va fi găzduit de Hotel Codru, începând cu orele 9:00.

Seminarul este organizat cu sprijinul şi participarea CNPF - Comisia Naţională a Pieţei Financiare şi a Biroului Naţional al Asiguratorilor Auto şi se desfăşoară sub forma unui dialog deschis între toţi specialiştii implicaţi în industria de profil din Republica Moldova şi străinătate.

Alături de lideri şi specialişti ai companiilor de asigurări, la eveniment vor mai participa oficiali din cadrul instituţiilor publice, supraveghere, societăţi din domeniile conexe: leasing, service-uri auto şi alte instituţii financiare. De asemenea, sunt invitate societăţi specializate în domeniul regularizărilor de daune, eficientizarea subscrierii şi externalizarea unor procese distincte în domeniu.

Participarea reprezentanţilor unor importante companii de asigurare din România şi din Rusia vor prilejui şi un important schimb de experienţă între piaţa de profil din Republica Moldova şi cele învecinate.

Printre subiectele care vor fi dezbătute, menţionăm:

-          implementarea sistemului informational unic;

-          emiterea electronică a poliţelor RCA;

-          creşterea daunalităţii: cauze şi impact la nivelul pieţei;

-          frauda în asigurări şi evoluţia sa.

Detalii despre programul evenimentului găsiţi la următorul link: http://www.xprimm.md/Seminar-Asigurarile-auto-pe-timp-de-criza-articol-14,190-40587.htm.

Participarea este gratuită.

P

 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu