Cum au fost pedepsite federaţiile de fotbal din Serbia şi Albania pentru incidentele grave de la meciul din Belgrad

Embed:

Comisia de Disciplină a UEFA a anunţat decizia referitoare la evenimentele care au avut loc la partida Serbia - Albania, din preliminariile Euro 2016. Meciul a fost întrerupt în minutul 42, la scorul de 0-0, din cauza unei bătăi generale.

UEFA a decis ca Serbia să câştige meciul la "masa verde", însă gazdele au fost şi ele penalizate cu 3 puncte, astfel că ambele formaţii vor rămâne cu 0 puncte după această întâlnire.

Forul continental a mai decis ca ambele federaţii să fie amendate cu câte 100 mii de euro. De asemenea, Serbia va disputa următoarele două meciuri din preliminarii fără spectatori, din cauza scandărilor suporterilor.

Partida de la Belgrad, dintre Serbia - Albania, din preliminariile Euro 2016, a fost întreruptă după ce o dronă care purta un steag naţionalist albanez a survolat suprafața de joc, spre furia fanilor sârbi din tribune.

Sârbul Mitrovic a luat imediat steagul pentru a-l distruge, moment în care, sub presiunea tribunei, cele două tabere s-au încăierat. Albanezii au încercat să recupereze steagul cu însemnele așa numitei Albanii Mari, iar jucătorii s-au luat la bătaie pe teren.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu