Cum arată troleibuzul care a fost avariat după ce a doborât un stâlp din Chişinău (FOTO)

Oameni speriaţi, troleibuz avariat şi un stâlp doborât. Acestea sunt rezultatele accidentului care a avut loc, ieri, în sectorul Ciocana al Capitalei. 

Potrivit  șefului Serviciului de presă al poliției municipale, Adrian Jovmir, cazul este investigat în continuare, iar şoferul riscă să fie sancţionat. Totodată, oamenii legii susţin că tânărul ar putea fi cercetat penal, dacă rezultatele investigaţiilor medicale vor demonstra că pasagerii au fost răniţi grav în urma accidentului.

Între timp, un cititor al site-ului PUBLIKA.MD a expediat la redacţie o fotografie în care apare troleibuzul accidentat. Din imagine se observă că, în urma impactului frontal, a fost avariată partea dreaptă a troleibuzului.

SURSA FOTO: Alexei Dimitrov

Directorul Regiei Transport Electric Chişinău, Gheorghe Morgoci, a declarat că troleibuzul va fi reparat şi va circula din nou pe străzile Chişinăului. Totodată, are loc o anchetă internă, iar tânărul s-ar putea să nu mai lucreze ca şofer de troleibuze.

PUBLIKA.MD aminteşte că cinci oameni au ajuns la spital, ieri dimineaţă, după ce troleibuzul în care se aflau s-a lovit de un stâlp, pe care l-a doborât la pământ. Accidentul s-a produs în sectorul Ciocana al Capitalei. La volanul troleibuzului se afla un tânăr de 24 de ani care a primit recent permisul de conducere.

ACCIDENT cu răniţi în Capitală. Un troleibuz s-a izbit violent de un stâlp

Dacă ai fost martorul unei situaţii interesante, expediază imaginile surprinse pe adresa contact@publika.md sau prin intermediul opţiunii ŞTIREA TA, de pe site-ul PUBLIKA.MD, iar acestea vor fi văzute de o țară întreagă. 

Totodată, puteți să ne trimiteți materiale și pe  sau  Whatsapp la telefonul 060 88 11 00.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu