Cum arată Polul Nord al Soarelui: prima imagine pe care specialiștii au surprins-o

Toate corpurile celeste au un Pol Nord, așa cum are și Soarele, doar că până acum acesta nu a fost niciodată văzut de pe Pământ. Însă, cercetătorii au reușit să obțină o fotografie cu Polul Nord al astrului ceresc în premieră.

Cu toții suntem obișnuiți cu spectaculoasele ipostaze ale Soarelui, dar trebuie să știi că toate acestea noi de pe Pământ le putem vedea doar dintr-un singur unghi, de aceea nu putem zări Polul Nord al Soarelui, scrie realitatea.net.

De asemenea, toate navele spațiale care orbitează Soarele au colectat până acum doar imagini cu Soarele "din față" astrului, niciuna "de sus" sau "de jos".

Soarele are un Pol Nord care a fost fotografiat în premieră

Cercetătorii au reușit să obțină o imagine cu Polul Nord al Soarelui cu ajutorul exploratorului solar Proba-2, lansat în spațiu de Agenția Spațială Europeană (ESA).

Mai exact, cei de la ESA au fotografiat comportamentul atmosferei în emisfera nordică a stelei, iar astfel au obținut imagini cu "fâșii" din Soare.

Cu alte cuvinte, Soarele a fost forografiat în toate momentele sale de rotație, iar apoi cercetătorii au pus cap la cap piesele de puzzle astfel încât au reușit să obțină o imagine cu suprafața polară a Soarelui.

Așadar, imaginea obținută cu Polul Nord al Soarelui nu este una perfectă, dar este suficientă pentru a oferi câteva informații prețioase cerecetătorilor despre misterele Soarelui. Astfel, aceștia vor putea înțelege mai bine care este motivul pentru care apar găurile coronale și cum se formează erupțiile solare.

O nouă misiune care le va permite cercetătorilor să analizeze cu mai multă precizie suprafața Soarelui va fi efectuată în anul 2020 cu ajutorul exploratorului Solar Orbiter.

Alte lucruri fascinante pe care nu le știai despre Soare:

  • Soarele reprezintă 99,86% din masa totală a Sistemului Solar;
  • În interiorul Soarelui ar încăpea 1,3 milioane de planete de mărimea Terrei, iar
  • Soarele este o stea de mărime medie;
  • Durează aproximativ opt minute pentru ca lumina Soarelui să ajungă pe Pământ;
  • Temperatura Soarelui poate ajunge la 15 milioane de grade Celsius;
  • La fiecare miliard de ani, Soarele devine cu 10% mai puternic.
Pe aceeaşi temă