Cum arată naveta pe care astronauţii o vor folosi în misunile către Staţia Spaţială Internaţională (VIDEO)

Inginerii de la Boeing au terminat construcţia capsulei Starliner, aceasta fiind trimisă către baza de la Cape Canaveral a Forţelor Aeriene ale Statelor Unite, baza militară învecinată cu Centrul Spaţial John F. Kennedy, notează Futurism, citează descopera.ro.

Starliner urmeză să fie ataşat unei rachete Atlas V, produsă de către United Launch Alliance, una din companiile spaţiale americane, pentru ca, în data de 17 decembrie, să fie lanate către Staţia Spaţială Internaţională. Oficialii NASA şi ai Boeing au anunţat că primul zbor pe care îl va efectua capsula Starliner nu va include un echipaj uman, în schimb va fi folosit un manechin.

Responsabilii de programul spaţial comercial către ISS vor ca Stariner să se ataşeze de Staţia Spaţială Internaţională după lansarea din 17 decembrie, apoi urmând ca aterizarea să aibă loc în unul dintre cele cinci locuri selectate anterior de pe teriorul Statelor Unite ale Americii.

Boeing este unul dintre partenerii NASA din cadrul Commercial Crew Program, programul spaţial care vrea să înlocuiască dependenţa de lansările spţiale ruseşti cu ajutorul companiilor private americane, cel de al doilea partener fiind SpaceX.

În luna mai, Crew Dragon, proiectată şi construită de către SpaceX, a realizat cu succes manevrele necesare de andocare şi desprindere de către ISS, pe care le va efectua şi Starliner.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu