Cum afectează coronavirusul industria aerospaţială

Pandemia de coronavirus afectează industria aerospaţială, Boeing anunţând că va opri producţia de avioane cu fuselaj larg (widebody) şi cu Airbus repornind doar parţial producţia, după patru zile de oprire a activităţii, din cauza furnizorilor care au redus locuri de muncă, anunţă Reuters.

Companiile aeriene nu pot zbura din cauza reducerii cererii şi a restricţiilor de călătorie, iar producătorii de aparratte de zbor sunt presaţi să facă economii. Compania de rating Moody's a redus prespectiva industriei aerospaţială la negativ şi a avertizat că bilanţurile afectate ale majorităţii companiilor aeriene vor duce la reducerea cererii de aeronave noi.

Transportul aerian de pasageri a scăzut săptămâna trecută cu 35%, cea mai gravă reducere de la începutul crizei, şi peste 2.500 de avioane sunt menţinute la sol în acest an.

Boeing se confruntă cu o a doua oprire a liniilor sale cheie de asamblare, închiderea liniilor cheie de asamblare pentru a doua oară în acest an, după ce în ianuarie a fost obligat să oprească producţia aeronavei 737 MAX.

Producţia de avioane de cursă durată, precum 787 şi 777, din statul Washington, va lua o pauză timp de 14 zile începând de miercuri..

Producătorul brazilian Embraer, cel de-al treilea ca mărime din lume, a declarat duminică că va reunţa temporar la toţi lucrătorii neesenţiali din Brazilia, iar alte măsuri ar putea fi anunţate la sfârşitul acestei săptămâni.

ŞI producătorul canadian Bombardier îşi suspendă producţia de avioane de afaceri, potrivit Mediafax.

Executivii din industrie spun că întreruperea lanţului mondial de aprovizionare, cu mii de furnizori, este cea mai mare ameninţare pentru industrie, după ce mulţi au fost deja puternic afectaţi de situaţia avionului 737 MAX.

Asociaţia Internaţională a Mecanicilor şi Muncitorilor Aerospaţiali a declarat luni, într-o scrisoare către Congres, că peste 500.000 de locuri de muncă din producţia aerospaţială din SUA ar putea fi în pericol şi a solicitat un pachet de ajutor.

Producătorul de motoare GE Aviation a anunţat că intenţionează să îşi reducă forţa de muncă din Statele Unite cu aproximativ 10%.

Producătorul german de motoare de avioane MTU Aero Engines a declarat că va opri producţia în unele fabrici europene timp de trei săptămâni, scrie descopera.ro

loading...

Lasă un comentariu