Cum a sărbătorit Armata Naţională a Moldovei cei 28 de ani de la fondare (FOTOREPORT)

Embed:

Nu vom mai avea o armată profesionistă şi modernă până în 2021, aşa cum prevedea reforma iniţiată de fostul premier, Pavel Filip. Potrivit ministrului Apărării, Pavel Voicu, procesul va fi tergiversat, din lipsă de bani. Declaraţiile au fost făcute în cadrul ceremoniei dedicate împlinirii a 28 de ani de la fondarea Armatei Naţionale, care a avut loc astăzi, în Capitală. La eveniment au participat mai mulţi oficiali moldoveni, diplomaţi şi ambasadori acreditaţi la Chişinău.

"Este foarte important ca să avem şi o armată profesionistă, însă această transformare va dura ceva ani pentru că bugetul pentru apărare nu ne permite o transformare imediată a armatei. Pe parcursul a cinci ani, este prevăzut mărirea bugetului pentru apărare", a spus Pavel Voicu, ministrul Apărării.

Fostul ministru al Apărării, Eugen Sturza, prezent şi el la eveniment, a ţinut să-l contrazică pe Voicu, menţionând că după plecarea sa din funcţie, la minister au rămas bani suficienţi pentru implementarea reformei până în anul 2021.

"Acest obiectiv a reieşit din toate studiile realizate atât la ministrul apărării, cât şi la Guvernul Republicii Moldova. Eu ştiu că în anul 2019, bugetul este mult mai mare decât în 2018, aşa că eu le doresc mult succes, să găsească aceşti bani în buget şi să implementeze acele proiecte sociale", a declarat Eugen Sturza, fostul ministru al Apărării.

Ceremonia consacrată "Zilei Armatei Naţionale" a început la ora 9 dimineaţă, cu o depunere de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Ulterior, cei prezenţi au mers la monumentul Maicii Îndurerate de la Complexul memorial „Eternitate".

Sărbătoarea a continuat în curtea Ministerului Apărării, unde a avut loc o ceremonie militar-protocolară. În cadrul evenimentului, mai multor angajaţi ai Armatei Naţionale li s-au conferit distincţii de stat.

"Armata naţională reprezintă apărarea patriei, apărarea valorilor sale naţionale şi bineînţeles pacea".

"Actualmente armata naţională, întradevăr se confruntă cu diverse probleme. Toate aceste probleme se soluţionează, şi cu lucrul, şi dăruinţa de sine zi de zi. A comandanţilor, de la comandanţi, până la ultimul soldat".

Cu ocazia Zilei Armatei Naţionale, responsabilii din cadrul Ministerului Apărării au ordonat curăţarea curţii şi a porţiunii de drum pe unde au trecut oaspeţii. Însă, în spatele instituţiei puteau fi surprinse mai multe mormane de gunoi. Armata Naţională a fost fondată la 3 septembrie 1991, prin decretul fostului preşedinte, Mircea Snegur. „

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu