Cum a fost reţinut şi apoi eliberat în militar moldovean de presupuşii grăniceri transnistreni

Embed:

Tiraspolul una spune, alta face. Un bărbat de 20 de ani, originar din satul Cocieri, raionul Dubăsari, nu a fost lăsat să treacă de aşa-zişii vameşi transnistreni în localitatea sa de baştină, fără vreo explicaţie clară. După implicarea poliţiei din Dubăsari, dar şi a reprezentanţilor Comisiei Unificate de Control, tânărul a putut să plece acasă.

Incidentul a avut loc aici, la postul intern de control, în apropiere Hidrocentralei din Dubăsari. După verificările care au durat aproape două ore bărbatul a fost lăsat să plece în satul Cocieri, aflat pe malul stâng al Nistrului.

Poliţia din Dubăsari a fost alertată de tănărul oprit de reprezentanţii Tiraspolului.

 "Sigur, persoana în cauza a fost stopată fără careva motive întemeiate. Imediat la faţa locului s-a deplasat şeful Inspectoratului din Dubăsari, în urma discuţiilor cu reprezentanţii organelor de miliţie s-a luat decizia că aceasta persoana poate să treacă prin post", a precizat ofiţerul de poliţie Andrei Moiseev. 

Membrii delegaţiei Chişinăului din Comisia Unificată de Control (CUC) şi-au exprimat îngrijorare în legătură cu acest incident.

"Cazul poate fi calificat ca oprirea liberei circulaţii. La faţa locului au fost observatorii militari, până la pronunţarea concluziilor lor, nu putem să expunem poziţia promptă, dar, cu siguranţa, acest caz nu este binevenit", a spus membrul CUC din partea Moldovei, Eduard Bumbac. 

PUBLIKA.MD precizează că accesul în stânga Nistrului a fost simplificat, cu prilejul sărbătorilor pascale. O dispoziţie în acest sens a fost semnată, anterior, de liderul tiraspolean, Evgheni Şevciuk. În perioada 11-13 aprilie şi 18-20 aprilie, cetăţenii care merg în regiunea transnistreană trebuie să prezinte doar un act de identitate la posturile de la linia administrativă.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu