Cum a fost răsplătit un imigrant după ce a spălat vase timp de douăzeci de ani

Ali Sonko, un imigrant care se ocupa de spălatul vaselor într-un restaurant din Danemarca, a fost promovat partener al localului, a anunţat săptămâna aceasta Rene Redzepi, bucătarul-şef şi cofondatorul acestuia, conform CNN Money, citat de businessmagazin.ro.

"Îmi face o deosebită plăcere să anunţ că managerii noştri, Lau şi James, alături de Ali, cel care se ocupă cu spălatul vaselor, au devenit parteneri în NOMA", a declarat Redzepi pe Instagram.

Sonko, în vârstă de 62 de ani, s-a ocupat de spălatul vaselor mai bine de un deceniu în cadrul restaurantului din Copenhaga, Danemarca.

Un purtator de cuvânt al restaurantului - care deţine două stele Michelin - a refuzat să dezvăluie condiţiile financiare ale parteneriatului cu Sonko.

Pe de altă parte, când a anunţat vestea, Redzepi l-a descris pe acesta ca fiind inima şi sufletul Noma, potrivit ziarului danez Berlingske.  "Nu cred că oamenii ştiu ce înseamnă să ai o persoană ca Ali în casă. E tot timpul cu zâmbetul pe buze", a spus Redzepi.

Redzepi a deschis NOMA în 2003, după ce a lucrat alături de mulţi bucătari faimoşi.

Apreciatul restaurant din  Copenhaga a deţinut titlul de "Cel mai bun restaurant din lume" timp de trei ani consecutivi, între 2010 şi 2012, şi apoi din nou în 2014. 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu