Cuba plasează peste 32.000 de turişti prezenți în țară, în izolare

Cuba va plasa izolare toţi turiştii încă prezenţi pe insulă marţi, la intrarea în vigoare a închiderii parţiale a frontierelor pentru o lună, a anunţat premierul Manuel Marrero, citează Agerpres. Ţara numără 40 de cazuri de coronavirus.

"Toţi turiştii care mai sunt prezenţi în hoteluri vor fi plasaţi în izolare (...), nu vor putea ieşi din hotel până când nu vor găsi o cursă aeriană pentru a se întoarce acasă", a declarat premierul cubanez la postul naţional de televiziune.

El a precizat că luni se aflau în Cuba 32.500 de turişti străini.

Numeroşi dintre aceştia s-au înghesuit luni pe aeroportul din Havana, îngrijoraţi că nu vor găsi curse aeriene în timp ce majoritatea sunt complete şi unele companii au început să-şi suspende zborurile, a constatat AFP.

Cuba a rezistat până în ultimul moment în aplicarea restricţiilor la frontiere, deoarece turismul este motorul său economic şi a doua sursă de valută (3,3 miliarde de dolari în 2018).

În cele din urmă a fost nevoită se renunţe şi, cu începere de marţi, numai cubanezii şi străinii rezidenţi pe insulă vor putea intra, pentru o perioadă de o lună.

Pe de altă parte, excursiile şi închirierea de maşini sunt suspendate. Din cei 32.500 de turişti care se mai află în Cuba, 9.400 sunt cazaţi la localnici. Guvernul de la Havana a dat asigurări că treptat vor fi transferaţi în hoteluri de stat.

Alte măsuri anunţate luni: închiderea unităţilor de învăţământ pentru o lună, decizie nemaiîntâlnită de la revoluţia socialistă din 1959 care a făcut din educaţie şi sănătate principalele direcţii de dezvoltare.

Totodată, cubanezii nu vor putea, fără autorizaţie excepţională, să părăsească ţara, pentru "a proteja sănătatea lor", a mai afirmat prim-ministrul.

Insula a înregistrat până în prezent 40 de cazuri de coronavirus, dintre care un deces - un turist italian de 61 de ani -, toate importate sau în urma contactului direct cu aceşti pacienţi. Autorităţile cubaneze au dat asigurări că pe insulă nu există deocamdată contagiune între locuitori.

loading...

Lasă un comentariu