CU GRIJĂ PENTRU SĂNĂTATE: Peste 1.400 de pacienţi au beneficiat până acum de consultaţii gratuite

Embed:
Peste 1.400 de pacienţi au beneficiat până acum de consultaţia gratuită a cardiologilor şi endocrinologilor în cadrul campaniei "Cu grijă pentru sănătate". Dintre aceştia, opt au fost internaţi de urgenţă în urma investigaţiilor făcute de medicii din Capitală. Ieri, cabinetul Mobil a ajuns la Cinişeuţi, raionul Rezina, unde peste 100 de persoane au fost consultaţi de specialişti.

Cei mai mulţi pacienţi au fost vârstnicii, care spun că pentru unele analize sunt nevoiţi să meargă tocmai la Chişinău.

"Bine că au venit, ne controlează, să ne vadă. Mă bucură, cum să nu ne bucure, dacă noi nu ne putem duce nicăieri", a spus o femeie.

"Tare mult mă bucur, pentru că e tare greu de dus pe drumuri. Sunt bătrână, am deja 66 de ani şi mi-e greu şi tare ăs bucuroasă că au venit doctorii aici şi ne ajută", a menţionat o altă femeie.

"Îi uşor, iaca ne-am dus, ne-au primit frumos, ne-au controlat", a spus o femeie.

Autorităţile din raion spun că centrul de sănătate din Rezina duce lipsă de mai mulţi specialişti calificaţi, iar venirea specialiştilor de la Chişinău era mai mult decât necesară.

"Este extraordinar, nu doar binevenit datorită faptului că ducem lipsă de anumiţi specialişti în spitalul raional din Rezina, iar prin acest proiect avem ocazia să consultăm populaţia din raion", a spus Mariana Cocervoi, primarul satului Ciniseuţi.

"Proiectul este binevenit deoarece populaţia localităţii este constituită în mare parte de oamenii de vârsta a treia."

Până acum, proiectul "Cu Grijă pentru Sănătate" a ajuns în 24 de localităţi.

"Sunteţi aproape la finele proiectului. Aceste localităţi au fost selectate de către Ministerul Sănătăţii şi raionale, doar numai zece raioane pentru anul acesta", a spus Nina Ţurcan, preşedintele organizaţiei Tezaurul Naţiunii.

Campania "Cu grijă pentru sănătate" va continua în Anenii Noi. Până acum, în cadrul proiectului au fost consultaţi peste 3600 de bătrâni.
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu