Cu gândul la Divizia Naţională! Spicul Chişcăreni este gată să-i ia locul Victoriei

Embed:

Spicul Chişcăreni este gata să ia locul lăsat liber de Victoria Chişinău în Divizia Naţională de fotbal. Echipa din capitală a promovat matematic, însă a refuzat să participe la competiția din primul eșalon valoric al fotbalului moldovenesc. La rândul său, Spicul a retrogradat în Divizia A la finele sezonului trecut.

"Eu consider că vom face faţă. Chiar şi anul trecut nu am jucat slab. Destul de bine ne-am prezentat, însă nu am avut noroc. În ultima etapă s-a hotărât soarta noastră. Am luat puncte de la multe echipe din Divizia Naţională, am jucat bine, destoinic."

Gruparea din raionul Sângerei însă, încă trebuie să obţină licenţa necesară pentru a evolua în Divizia Naţională, iar decizia în acest sens va fi luată luna viitoare de către Federaţia Moldovenească de Fotbal.
Staff-ul tehnic al clubului testează în prezent 6 fotbalişti de la Sheriff Tiraspol, printre care Marin Căruntu, Dumitru Semirov şi Eugen Rebenja. Ei au jucat în meciul amical cu Victoria, câştigat de Spicul cu 3-1.

"Ce ţine de calităţi, se vede că jucătorii au şcoală. Mulţi dintre ei au evoluat în Divizia Naţională. Vom vedea cine va rămâne."

În următorul meci amical, la 27 februarie, formaţia din Chişcăreni o va întâlni pe Speranţa Nisporeni.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu