Cu armele în mâini, dar vădit emoţionaţi. 86 de studenţi au jurat credinţă Patriei (FOTOREPORT)

Embed:

Zi emoţionantă pentru proaspeţii studenţi ai Academiei Militare "Alexandru cel Bun". 86 de tineri, printre care 10 fete, au depus astăzi jurământul militar în prezenţa rudelor şi a oficialilor.

În uniforme, cu bocancii lustruiţi, cu arme Kalaşnicov în mâini şi vădit emoţionaţi. Aşa au jurat credinţă patriei studenţii, care apoi au defilat în pas cadenţat şi au intonat imnul Academiei Militare.

Anul acesta, 87 de studenţi au fost admişi la Academia Militară, în timp ce candidaţi au fost de două ori mai mulţi. Unul dintre cei înscrişi a renunţat, după o lună petrecută în cazarmă. Cei care au rezistat spun că îşi urmează visul şi doresc locuri de muncă bine plătite.

"La cariera militară este o disciplină şi acolo este salariul bun. Sunt oameni cu care poţi lucra bine".

"Îmi primul rând, să-mi apăr patria şi apoi ca să fiu bărbat adevărat".

"Foarte mult m-au influenţat doi unchi, care tot sunt militari. De mic copil îmi plăcea uniforma".

Pentru al patrulea an consecutiv, la Academie au fost admise şi fete. Una dintre ele este Olga Gamanji din satul Taraclia, raionul Căuşeni. Tânăra este studentă la specialitatea infanterie.

"Cel mai greu a fost să trecem de la un mod de viaţă civil la cel militar. Schimbarea regimului de mâncare şi de îmbrăcăminte".

"Au fost mult mai mult doritoare, dar există deocamdată nişte reguli, care restricţionează numărul de fete la Academia Militară. Cred că vom modifica aceste reguli că din câte ştiu fetele sunt mult mai conştiincioase", a spus ministrul Apărării, Anatol Şalaru.

Ceremonia solemnă a fost urmărită de apropiaţii studenţilor.

"Mă bucur de această profesie că a ales-o. Pe viitor, va fi un băiat demn şi curajos".

"Am venit să-mi văd nepotul. Eu am vrut să devin militar, dar nu mi-a permis sănătatea. Mai sunt 3 nepoţi în urmă, care vor deveni cred că bărbaţi ai patriei".
 
La Academia Militară studiile durează patru ani şi sunt finanțate din buget.


Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu