Cu 150 de euro şi-a perfectat o carte de identitate românească, iar la trecerea frontierei a aflat că este falsă

Un conațional de 33 de ani a apelat la serviciile unei persoane străine pentru a-și perfecta o carte de identitate românească, ca la trecerea frontierei să afle că este falsificată.
 
Acesta s-a apropiat la linia de control în calitate de pasager al unei rute de ocazie cu detinația - Germania, iar la scurt timp în portmoneul bărbatului s-a depistat o carte de identitate, care ar fi emisă de autoritățile române.
 
Polițiștii de frontieră au avut bănuială rezonabilă privind autenticitatea acesteia, cu ajutorul tehnicii din dotare fiind identificate mai multe elemente de contrafacere. 
 
În declarații, cetățeanul a spus că obținuse documentul prin intermediul unei persoane necunoscute, contra sumei de 150 euro, însă a fost asigurat de veridicitatea acestuia.
 
Pe fapta dată, polițiștii de frontieră din Direcția regională VEST continuă cercetările pentru elucidarea circumstanțelor și luării măsurilor legale ce se impun. 
 
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu