CSJ va decide astăzi dacă dosarul bărbatului condamnat pentru un omor din Durleşti va fi reexaminat

Embed:

Curtea Supremă de Justiţie va decide astăzi dacă va fi sau nu reexaminat dosarul unui bărbat, condamnat pentru un omor din Durleşti, comis în 2007. Crima este similară celei din aprilie 2011, când în localitate au fost împuşcaţi doi tineri. Bărbatul, condamnat la 21 de ani de închisoare, susţine că e nevinovat.

În iulie 2007, în Durleşti, un necunoscut a împuşcat doi bărbaţi, unul dintre care a decedat pe loc. A fost reţinută o persoană bănuită de acest omor, care a şi fost condamnată. Deşi de atunci au trecut mai bine de cinci ani, bărbatul, care a supravieţuit, este din nou citat la poliţie. Razzan Djaniev mai spune că nu este sigur că cel condamnat este ucigaşul.

"Poate este el, poate nu este el. Eu nu ştiu şi, până în prezent, nu pot răspunde la această întrebare. Am văzut că purta încălţăminte militară, pentru că el când s-a aplecat deasupra mea eu am deschis ochii şi am observat şireturile. Iar pantalonii erau de culoare verde-întunecat şi parcă aveau nişte pete ca la militari", a declarat Razzan Djaniev.

Persoana condamnată este Andrei Crăciun din Durleşti. Avocatul acestuia, Filip Digor, spune că bărbatul a fost condamnat fără să existe probe concludente în dosar.

"De ce s-au agăţat ei. Adică în mahală cineva avea o armă de vânătoare şi el a murit şi i-a transmis-o lui, de asta ei s-au agăţat, cineva a spus că el prietenea cu acela, acela a murit şi arma i-a dat-o lui", a spus Filip Digor.

Potrivit materialelor dosarului penal, până în prezent, arma din care s-a tras nu a fost găsită. Fostul viceministru de interne, Ghenadie Cosovan, consideră că omorul, pentru care a fost condamnat Crăciun, a fost comis de aceeaşi persoană care, în aprilie 2011, i-a ucis pe doi tineri din Durleşti.

"În anul 2007 această infracţiune a fost trucată, atunci persoanele care au efectuat investigaţiile respective, ei nu sunt cointeresaţi ca să fie prins criminalul adevărat, că atunci vor apărea şi alte nuanţe care ar contribui negativ asupra carierei lor", a declarat Ghenadie Cosovan.

Cosovan mai spune că din 2007 şi până în prezent în zona Durleştiului au fost comise cel puţin 10 crime identice. Ministerul de Interne nu a confirmat această informaţie.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu