CSJ a menţinut verdictul Curţii de Apel prin care avocatul Valerian Mânzat a fost condamnat la nouă ani de puşcărie

Embed:

Avocatul-vedetă Valerian Mânzat, încarcerat pentru escrocherie, a pierdut şi ultima speranţă. Curtea Supremă de Justiţie a menţinut verdictul Curţii de Apel prin care a fost condamnat la nouă ani de puşcărie. Asta înseamnă că Mânzat a epuizat toate căile naţionale de atac.

Avocatul a fost trimis după gratii în aprilie 2017, pentru că, în 2009, a înscenat un accident rutier cu intenţia de a intra în posesia unei sume de bani de la o companie de asigurări.

Tot anul trecut, el a fost condamnat la amendă în mărime de 75 de mii de lei într-un dosar de corupţie. Potrivit procurorilor, Valerian Mânzat a extorcat 20 de mii de euro de la o clientă, pentru a intermedia transferul în Republica Moldova a unui deţinut din Rusia.

În prezent, acesta îşi ispăşeşte pedeapsa în penitenciarul nr. 2 din Lipcani.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu