Cruciş de săbii. Iurie Leancă îl descrie pe Ion Sturza drept "oracolul de la Bucureşti"

Embed:

Liderul Partidului Popular European, i-a dat o replică fostului premier Ion Sturza. Iurie Leancă a dezminţit declaraţiile potrivit cărora ar urma să fie propus de către Partidul Democrat pentru funcţia de premier. Şi preşedintele Partidului Democrat, Marian Lupu, a criticat declaraţiile lui Sturza.  

Liderul Partidului Popular European, Iurie Leancă, a comentat într-un mod ironic declaraţiile lui Ion Sturza. În opinia politicianului, omul de afaceri de la Bucureşti ar putea complica procesul de negocieri pentru formarea unei noi majorităţi parlamentare.

"Mulţumesc că mi-aţi adus aminte de oracolul de la Bucureşti, care iată a prezis că astăzi voi fi desemnat dacă nu mă înşel. Domnule Sturza, îmi pare rău nu aţi avut dreptate. Eu l-aş ruga pe domnul Sturza dacă ştie ceva să vină să spună", a spus fostul premier. 

La rândul său, Liderul democraţilor, Marian Lupu, consideră că, prin declaraţiile sale, Ion Sturza urmăreşte scopul de a-şi promova propria imagine: "Domnul Sturza, disperat, caută metode care ar mai atrage atenţia asupra domniei sale. Cred că s-a mai săturat deja să mai stea pe la mare, tolănit, şi să scrie pe facebook că uite sunt temperaturi foarte înalte în Moldova."

Recent, preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, i-a recomandat fostului premier Ion Sturza să investească în economia moldovenească, iar în politică să nu intre pe uşa din spate.

În 1999, omul de afaceri Ion Sturza a fost desemnat premier de către președintele Petru Lucinschi. În această perioadă, Republica Moldova a trecut printr-o acută criză energetică. Statul a acumulat restanţe mari la plata pensiilor şi salariilor. După opt luni de mandat, guvernul Sturza a fost demis de Parlament.

Recent, fostul deputat comunist Alexandr Petcov a amintit, într-un interviu, că Sturza a fost învinuit de corupţie de către reprezentanţii FMI, în perioada când era premier.

Presa din România, unde Sturza are mai multe afaceri, a scris că acesta a lucrat, în perioada sovietică, în structuri controlate de KGB și a făcut avere impresionantă, ca urmare a relațiilor pe care le-a stabilit în spațiul fostei URSS. Fostul premier al Republicii Moldova s-a regăsit pe locul 24 in topul Forbes România pentru anul 2014, cu o avere estimata la 110 milioane de euro.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu