Criza refugiaţilor. Ungaria a început construcţia unui nou zid la frontiera cu Serbia

Ungaria a început construcţia unui nou zid la frontiera cu Serbia menit să pună frâu valului de migraţie, informează portalul magyaridok, citat de EFE, potrivit jurnalul.ro.

Zidul de 10 kilometri este un proiect pilot care va folosi noi tehnologii pe care guvernul de la Budapesta ar dori să le folosească pe toată lungimea graniţei sudice. De asemenea, autorităţile ungare vor mai construi o şosea de manevră de 150 de kilometri care să permită transportul de trupe şi forţe de ordine.

Ungaria a mai construit ziduri la graniţele cu Serbia şi Croaţia toamna trecută, pentru a opri avansul refugiaţilor care voiau să tranziteze Ungaria în drum către alte ţări din Europa de vest, precum Austria şi, mai ales, Germania.

În luna august, premierul Viktor Orban a declarase că guvernul va construi un zid mai robust la frontiera cu Serbia şi că se aşteaptă ca influxul de migranţi să crească în intensitate.

Pentru moment, nu se ştie cât va costa construcţia zidului, însă portalul MNO, citat de de EFE, scrie că, până în acest moment, statul ungar a investit 227 milioane de euro în fortificaţiile de la frontiera sudică.

În contextul crizei migraţiei, guvernul Orban a mai introdus şi legislaţie care prevede până la cinci ani de închisoare pentru trecerea ilegală a frontierei. De asemenea, legislaţia le permite poliţiştilor de frontieră unguri să îi oblige pe migranţii prinşi în raza de 8 kilometri de la frontieră să se întoarcă dincolo de zid.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu