Criza politică IEFTINEŞTE apartamentele

Embed:

Criza politică din ţară afectează şi piaţa imobiliară. Chiria apartamentelor de lux s-a ieftinit de două ori, în ultimul an. Agenţii imobiliari susţin că preţurile sunt în cădere, pentru că ţara noastră este tot mai ocolită de oamenii de afaceri străini. Aceştia refuză să investească în Moldova, motivând că aici nu există stabilitate politică, prin urmare nici garanţii că îşi pot dezvolta afacerile în siguranţă.

Anul trecut apartamentul din imaginile de mai jos a fost dat în chirie unor angajaţi ai ambasadei Statelor Unite de la Chisinau la un preţ de 1200 de euro. Ulterior, o familie l-a închiriat cu 950 de euro, iar acum locuinţa poate fi închiriată cu 800 de euro. Un alt exemplu este un apartament de pe strada Puşkin cu vedere la parcul Catedalei.

Deşi ne-au permis să le filmăm apartamentul, proprietarii au refuzat să apară în faţa camerei de luat vederi, motivând că îi cunoaşte toată lumea. În spatele camerei de luat vederi ei s-au plâns, însă, că au investit în reparaţie zeci de mii de euro, iar acum nu-şi pot recupera banii. Experţii imobiliari cred că lucrurile vor reveni la normal abia după stabilizarea situaţiei politice din ţară.

"Anul trecut a scăzut atât fluxul de turişti, cât şi al oamenilor de afaceri, dar şi al consultanţilor străini. Şi asta, pentru că există probleme de ordin politic. Afacerile se închid, iar altele nu se lansează. De aceea, în Moldova vin tot mai puţini consulatanţi", a spus vicedirectorul unei agenţii imobiliare, Olga Vorobiova. 

Potrivit unor calcule neoficiale, scăderea drastică a preţurilor afectează aproximativ 150 de proprietari, care oferă cu chirie cele mai scumpe locuinţe din Chişinău.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu