CRIZĂ DE EDUCATORI în grădiniţe. Cea mai gravă situaţie, în raionul Hânceşti. Autorităţile îşi propun reforme ample

Embed:

Peste 400 de educatori sunt necesari în grădiniţele din ţară. Potrivit Ministerului Educaţiei cea mai acută criză de cadre didactice în instituţiile preşcolare este în raionul Hânceşti, unde ar fi nevoie de aproape 100 de educatori.

Şi în grădiniţele din oraş lipsesc în jur de 20 de cadre. Din această cauză, părinţii sunt nevoiţi să aştepte şi câte doi ani rândul pentru a-i da pe micuţi în una din cele cinci instituţii din oraş.

"Am depus anul trecut cererea, în aprilie şi sunt în aşteptare din cauza că nu sunt cadre", a spus Tintiuc Maria, mamă a 3 copii.

"Spun că nu se pot forma grupele fiindcă nu sunt educatori", a explicat Svetlana Burlacu, mamă a 2 copii.

La grădiniţa "Andrieş" nu ajung cinci educatori şi tot atâtea dădace. De aceea, micuţii stau câte mai mulţi în grupă.

"Atunci când ai în grijă mai mult de 20 de copii, într-adevăr este complicat. Am dori să avem mai multe cadre didactice", a declarat  Svetlana Melinte, educatoare.

Fiindcă numărul copiilor de grădiniţă este în creştere în raion, autorităţile dau asigurări că vor luat măsuri urgente şi vor deschide grupe noi în unele instituţii.

"Până acuma erau în jur de 750 de copii de grădiniţă la Hânceşti, acum avem circa 1.100 - 1.200. Anul acesta am investit în 2 grădiniţe aproximativ 3 milioane de lei", a declarat Alexandru Botnari, primar de Hânceşti.

"Vor fi instituţionalizaţi 100 de copii, două grupe de copii mici, şi două grupe de copii mai mari", a menţionat Viorica Moraru, directoarea grădiniţei "Andrieş" din oraşul Hânceşti.

Reprezentanţii Ministerului Educaţiei îşi propune reforme ample. Accentul se va pune pe condiţii atractive la angajarea tinerilor specialişti.

"Ne propunem să deschidem programe de învăţământ dual în baza colegiilor pedagogice. Circa 45 de mii de lei ca suport pentru tinerii specialişti angajaţi în sistem, li se achită etapizat după fiecare an de activitate", a conchis Angela Cutasevici, Secretar de Stat pe domeniul educaţiei.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu