CRITICI trecute sub tăcere. Ce NU au vrut ruşii să scoată la iveală despre liderul de la Kremlin

Ruşii au evitat să traducă un fragment despre minciunile liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, dintr-o carte a unui vestit scriitor israelian. Mai mult, traducătorii au distorsionat mesajului unui paragraf, în care se descria anexarea peninsulei ucrainene Crimeea la Federaţia Rusă, iar alte fragmente, în care imaginea liderului rus a fost criticată, au fost, pur şi simplu, eliminate.

Este vorba despre cartea istoricului Yuval Noah Harari, "21 de lecții pentru secolul XXI", în care profesorul a descris mai multe probleme precum fenomenul ştirilor false, terorismul şi posibilitatea izbucnirii unui nou război mondial.

"Astăzi, toate naţiunile se lovesc de 3 probleme majore, care nu pot fi soluţionate la nivel naţional: războiul nuclear, schimbarea climei şi tehnologizarea", a menţionat Yuval Noah Harari.

Potrivit snob.ru, în varianta tradusă în limba rusă a cărţii, paragraful despre anexarea Crimeei a fost înlocuit cu informaţii legate de Donald Trump şi despre campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din SUA din 2016.

Mai mulţi cititori au sesizat modificările aduse de traducătorul versiunii în limba rusă, Yuri Goldberg. Autorul cărţii a declarat pentru un post de televiziune că discutase cu traducătorul pentru o serie de modificări, însă acestea ar fi trebuit să reflecte pericolele dictaturii.

Yuval Noah Harari este şi autorul best-seller-ului "Sapiens: O scurtă istorie a umanității", tradusă în 30 de limbi și publicată în 8 milioane de exemplare.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu