Critici și laude la adresa Jamalei. Ce declarații au fost făcute față de rezultatul final al Eurovisionului

Embed:

Imediat după încheierea Eurovisionului, au început să apară şi primele critici şi laude la adresa interpretei din Ucraina. În timp ce unii o felicită pe Jamala pentru prestaţie şi victorie, alţii cred că artista a câştigat în urma unor decizii politice. 

După anunţarea câştigătorului, liderul de la Kiev, Petro Poroşenko, a scris pe o reţea de socializare că Jamala a cântat întregii Europe despre durerea întregului popor ucrainean. Oficialul i-a transmis felicitări şi a declarat că Ucraina este şi va fi mereu o ţară învingătoare.

Şi mulţi dintre concurenţii Jamalei i-au transmis felicitări:

"Vreau să o felicit pe reprezentanta Ucrainei. Noi cu adevărat iubim prestaţia şi piesa ei", a spus reprezentanta Australiei la Eurovision, Dami Im.

"Felicitări câştigătoarei. A fost o misiune grea aşa că felicitări învingătoarei", a transmis reprezenanta Armeniei la Eurovision, Iveta Mukuchyan. 

"Jamala ţi-am spus cu mulţi ani în urmă cât de profundă este vocea ta. Felicitări! Sunt foarte fericit pentru tine. Tu ai meritat. Bravo!", a declarat reprezenantul Franţei, Amir.

De cealaltă parte, interpretul rus Filip Kirkorov, autorul piesei reprezentantului Rusiei, Serghei Lazarev, a declarat că Ucraina a câştigat datorită modificării sistemului de vot la concurs.

De asemenea, presa din Rusia scrie că victoria Jamalei a fost una politică. Între timp, internauţii din Ucraina au început deja să discute despre locul în care şi-ar dori să fie organizat anul viitor concursul.

Mulţi dintre ei au scris că le-ar plăcea ca Eurovisionul să aibă loc în peninsula Crimeea, anexată acum doi ani de Rusia. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu