CRIMINALUL DE LA CARACAL şi-a recunoscut ambele crime

Embed:

 

Răsturnare de situaţie în terifiantul caz Caracal din România. Gheorghe Dincă, suspectul arestat pentru răpirea şi violarea unei adolescente a recunoscut că a ucis-o şi că a mai omorât o tânără pe care a răpit-o în luna aprilie.

Declaraţiile au fost făcute în prezenţa anchetatorilor în timpul percheziţiilor de la domiciliul suspectului.

"Evident că şi-a recunoscut faptele. Nu pot să vă dau mai multe detalii, înţelegeţi-mă", a spus BOGDAN ALEXANDRU, avocatul suspectului.

Deocamdată nu se ştie ce a făcut suspectul cu cadavrele şi nici unde se află acestea. Anchetatorii au descoperit dinţi, oase umane şi resturi de cenuşă într-un butoi metalic din curtea casei suspectului. Procurorii au trimis toate probele la institutul de medicină legală, iar experţii au anunţat că vor avea rezultatele ADN în două săptămâni. La percheziţii, ei au mai găsit fire de păr, haine şi un cercel.

Obiectele se aflau în maşina suspectului, iar legiştii au confirmat că acestea aparţin fetei răpite miercuri. Anterior, Gheorghe Dincă a negat orice implicare în dispariţia fetelor, pe care a declarat că nu le cunoaşte.

Potrivit unor surse din cadrul anchetei, suspectul a spus că fetele ar fi venit la el de bunăvoie pentru a întreţine relaţii sexuale şi că în urma unor neînţelegeri, le-ar fi lovit. Pe Alexandra, fata răpită miercuri, ar fi ucis-o după ce şi-a dat seama că fata a sunat la numărul de urgenţă 112.

Între timp, în faţa casei suspectului s-au adunat mai mulţi oameni, printre care şi rude de-ale fetelor ucise. Aceştia le-au strigat jandarmilor care păzesc intrarea că protejează un criminal în loc să protejeze oamenii de infractori. 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu