CRIMA de la Corjeuţi, raionul Briceni. Inculpaţii au primit PEDEPSE MAI ASPRE, după ce au OMORÂT un tânăr

Embed:

Sentinţe mai dure pentru doi inculpaţi, locuitori ai raioanelor Edineţ şi Râşcani. Acuzaţii, care au săvârşit o crimă, au fost condamnaţi la 7 ani şi 6 luni, şi, respectiv, 5 ani şi 8 luni de închisoare.

Potrivit procurorilor, anul trecut, inculpaţii au intrat în gospodăria unui cuplu din satul Corjeuţi, raionul Briceni, şi au bătut crunt gazdele. În urma loviturilor, una dintre victime, un tânăr de 22 de ani, a decedat pe loc, iar concubina acestuia a suferit leziuni.

Inculpaţii şi-au recunoscut parţial vina. Aceştia au declarat că au recurs la acest gest deoarece victima ar fi refuzat să le dea bani de băut.

Agresorii, cu vârstele de 20 şi 27 de ani, sunt locuitori ai raioanelor Edineţ şi Râşcani, iar de câteva luni munceau în Corjeuţi.

Decizia este executorie, însă poate fi atacată la Curtea Supremă de Justiţie.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu