Creștinii ortodocși sărbătoresc Paștele Blajinilor. Ce semnifică această zi

Embed:

Paştele Blajinilor sau "Paştele morţilor" este ziua în care se face pomenirea la cimitir a tuturor celor dragi care nu mai sunt printre noi. În această zi se împart pomeni, se întind mese la cimitir lângă biserică sau, în unele regiuni, chiar şi în câmp. Se crede că de Paştele Blajinilor sufletele morţilor sunt libere şi pot gusta din mâncărurile pregătite special pentru ei şi date de pomană. 

Paştele Blajinilor se sărbătoreşte în a opta zi după Paşti. Creştinii aduc bucuria Învierii lui Hristos, trăită în Săptămâna Luminată şi celor adormiţi. Pomenirea celor dragi care nu mai sunt vii trebuie să se facă cu bucurie.

Pentru Paştele Blajinilor se fac pregătiri din timp şi la cimitir şi acasă. Femeile vin la cimitir, curăţă mormintele şi vopsesc crucile. Acasă pregătesc bucate și încondeiază ouăle.

De obicei, enoriaşii se adună la biserică şi, după Sfânta Liturghie, în sunetele clopotelor, cu steaguri şi lumânări aprinse, se îndreaptă împreună cu preotul spre cimitir, unde se oficiază slujba pentru pomenirea celor adormiţi. Oamenii merg la cimitir cu ouă încondeiate, cozonac, mâncare şi vin, iar după ce bucatele sunt sfinţite de către preot se împart tuturor, în special celor săraci. 

Lasă un comentariu