Creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc botezul lui Isus Hristos

Embed:

Creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc, astăzi, botezul lui Iisus Hristos, sau Boboteaza. Sărbătoarea este marcată încă din timpul apostolilor. În biserici vor fi oficiate servicii divine şi se va sfinţi aghiazma.

Mântuitorul a fost botezat, în apa Iordanului, de Ioan Botezătorul, care vestea venirea lui Iisus Hristos, spunând că este mult mai mare şi mai puternic decât el. Înainte de a fi botezaţi, oamenii îşi mărturiseau păcatele şi se pocăiau. Aşa a fost consfinţită taina botezului, una din cele şapte taine bisericeşti, prin care omul se renaşte pentru viaţa întru Hristos.

Boboteaza reprezintă sărbătoarea în care Dumnezeu s-a arătat prin Sfânta Treime: Dumnezeu-Tatăl - care s-a auzit ca un glas din ceruri, Fiul Său - Iisus Hristos şi Duhul Sfânt - sub chip de porumbel. Tradiţia spune că cei care se scaldă în această zi se curăţă de păcate şi se vindecă de boli.

În biserici sunt oficiate servicii divine şi se sfinţeşte agheasma. Se spune că agheasma tămăduieşte bolile şi îşi păstrează calităţile tot anul, de aceea, credincioşii vin să ia apă sfinţită şi stropesc cu ea casa, aducând miracolul sfintei sărbători.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu