Creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc astăzi Intrarea Maicii Domnului în Biserică

Ortodocşii de stil vechi marchează astăzi intrarea Maicii Domnului în Biserică. Sărbătoarea aminteşte despre responsabilitatea creştinilor de a se pregăti spiritual pentru naşterea Mântuitorului şi de ziua în care Sfânta Fecioară a fost adusă de părinţii săi la Templul din Ierusalim, acolo unde a stat până la vârsta de 15 ani.

În popor această sărbătoare este cunoscut sub denumirea de Vovidenia sau Ovedenia.

Evanghelia după Iacov spune că sfinţii părinţi Ioachim şi Ana au adus-o pe Maica Domnului în Biserică la trei ani de la naştere, împlinind astfel făgăduinţa dată lui Dumnezeu că dacă le va dărui un copil, îl vor închina Lui.

Fecioara a fost întâmpinată de marele preot Zaharia, tatal Sfantului Ioan Botezatorul, care a dus-o în cea mai sfântă încăpere numită Sfanta Sfintelor, unde a stat până la vârsta de 15 ani.

Intrarea Maicii Domnului în Biserică a fost sărbătorită pentru prima dată în secolul al VI-lea. Tradiţia populară spune că în această zi se deschid cerurile, iar animalele încep să vorbească.

De Ovidenie se aprind lumânări pentru copiii nebotezaţi, dar şi pentru morţi ca să aibă calea luminată pe lumea de dincolo şi se dă de pomană. Tot în această zi, Biserica face dezlegare la peşte.

Cu această ocazie, enoriaşii merg la biserică pentru a obţine Sfânta Împărtăşanie, un ritual care simbolizează abandonarea păcatului şi acceptarea lui Iisus Hristos. 

În această zi, copiii pun crengi de măr în vase cu apă. Acestea, ținute în lumină și căldură, înmuguresc, înfloresc și sunt folosite în noaptea de Anul Nou drept sorcove.

De asemnea, se spune că aşa cum va fi vremea în această zi așa va fi tot restul sezonului rece.

loading...

Lasă un comentariu