Creştinii ortodocşi de stil vechi marchează ajunul Sfântului Vasile. Care sunt tradiţiile şi obiceiurile

Creştinii ordocşi de stil vechi marchează astăzi ajunul Sfântului Vasile. De această zi sunt legate multe tradiţii şi obiceiuri populare.

Astfel, în seara de 13 ianuarie, după ce apune soarele, cete de urători vor porni cu "Pluguşorul".  

În popor se spune că oamenii care primesc urătorii vor fi binecuvântaţi şi vor fi feriţi de rele.

Tot în seara de Sfântul Vasile, tinerii îmbrăcaţi în costume naţionale ori mascaţi merg cu ursul, calul sau capra. Iar gospodinele pregătesc masa de sărbătoare.  

Potrivit unei tradiţii mai vechi, fetele umblă cu ghicitul pentru a afla dacă se vor mărita în acest an şi cum va fi ursitul.

Totodată, se zice că, dacă noaptea de Sfântul Vasile este "lină şi senină", atunci noul an va fi unul bun.  

Conform tradiţiei, în ajunul Sfântului Vasile se ghiceşte. Fata care doreşte să afle dacă se va mărita în noul an, merge la cocină şi întreabă porcul: "Hagi, la anu?". Dacă porcul grohăie, atunci fata se va mărita în acest an.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu